Se tem studenții de AI? Șerban Puiu, despre marea problemă cu inteligența artificială în teatru și film / video
Șerban Puiu, directorul Teatrului Elisabeta, invitat în platoul DC News, a vorbit despre interferențele pe care le-ar putea avea AI-ul în lumea artistică. Se tem sau nu studenții de „competiția” AI?
Șerban Puiu, directorul Teatrului Elisabeta, a fost invitat în platoul DC News pentru o discuție legată și de intervenția AI în lumea artistică. Este un lucru știut faptul că de mulți ani inteligența artificială se face tot mai simțită și în domeniile artistice, acolo unde a început de la simpla modificare a vocii artistului și până la combinațiile complicate de sunete electronice ce au generat noi genuri muzicale.
S-a pus de mai multe ori problema intervenției AI în diferite sectoare ale muncii, uneori creând adevărate isterii în rândul publicului. De aceea, realizatorul emisiunii, Val Vâlcu, l-a întrebat pe directorul Teatrului Elisabeta dacă studenții și tinerii sunt speriați de acest fenomen, cel puțin cei din domeniul artistic.
Potrivit lui Șerban Puiu, problema reală ar fi când vine vorba despre cinematografie, dar nu și teatru, acolo unde nu va putea interveni niciodată AI-ul:
„Am avut o discuție despre asta. Noi nu ne dăm seama de consecințe. Acest AI, în filme, în teatru nu, noi vom trăi veșnic, că teatrul n-ai cum să-l faci AI. Dar la film e problema. De fapt, îl desacralizează pe maestrul „Rebenciuc”. „Actorul” respectiv (N.R. AI) nicidecum nu va lua pâinea tinerilor, dar va desacraliza domeniul pentru că îl va da unei piețe de consum unde actorul „x” nu a „jucat”.”
Potrivit directorului de teatru, tehnologia AI prelucrează „performanța” deja existentă a unor actori, după care transpune totul prin combinații:
„În primul rând, desacralizezi meseria de actor de film pentru că, practic, dacă tu îl pui pe AI și ai luat din alte filme cum a jucat alt actor, ai făcut niște combinații doar deja existente.”
„Desacralizezi mari actori, pentru că îi transformi într-un produs de consum pentru că „actorul” poate face un număr limitat de filme. Deci, după ce desacralizezi actorul respectiv, desacralizezi meseria de actor pentru că vine unu și spune „Stai, eu nu am talent ca De Niro, dar combinațiile alea de joc le repet de o sută de ori cu un regizor bun” și, dintr-un amator, dacă-l chinui vreo șase luni, scoți și-l faci p-ăla vedetă egală cu De Niro, și acolo s-a terminat tot cu această profesie.”
Între amatorul „norocos” și artistul dedicat
Invitatul ar fi împotriva competițiilor muzicale televizate, argumentând că artistul real este cel dedicat meseriei sale, pentru care a muncit și studiat o viață întreagă. „Norocul”, așa cum îl numește acesta, provine de la natură, pe când un artist profesionist cu o voce „mai proastă”, implică multă reziliență dovedită prin efort:
„Eu, de exemplu, am o problemă cu concursurile astea, care după mine sunt „cântarea României lui Ceaușescu”. Sunt foarte mulți oameni care au un talent natural. Ei apar la televizor. Vorbind conceptual, păi în momentul în care – sigur talent brut au foarte mulți –
