Nikki Haley, o stea începe să strălucească pe cerul lui Trump
Deși a intrat în campanie fără nicio șansă, încet-încet, s-a profilat ca o femeie puternică, deșteaptă, care-și domină adversarii. Tot mai mulți republicani văd în ea o cale de întoarcere la rațiune.
Fost guvernator al statului Carolina de Sud și ambasador al SUA la ONU, în mandatul lui Donald Trump, Nikki Haley a făcut pași importanți pentru a deveni principala contracandidată a fostului președinte, în alegerile primare din Partidul Republican, ce debutează în luna ianuarie 2024.
Deși la mare distanță de Trump, Haley e foarte aproape să treacă, conform mai multor sondaje de opinie, de Ron DeSantis, guvernatorul statului Miami, perceput multă vreme ca singurul republican capabil să-l învingă pe fostul președinte american.
Nikki Haley, de origine indiană, a reușit să câștige mai multe dezbateri din campania electorală a candidaților republicani, care luptă să obțină nominalizarea membrilor de partid pentru a încerca să ajungă la Casa Albă.
CAMPANIE. Nikki Haley, printre alegătorii republicani, încercând să-i convingă că există soluții la extremismul lui Trump – Foto: Hepta.ro
În 24 ianuarie, anul viitor, va fi primul vot, în Iowa, în care aceștia urmăresc să obțină validarea celor 40 de electori republicani pe care îi are statul.
Donald Trump conduce detașat cursa cu o susținere de 45,6%, pe locul doi, cu două luni înainte de primul scrutin, se află DeSantis cu 17,1% și pe trei Halley, cu 13,9%.
Toate proiecțiile sociologice îl dau pe fostul președinte ca mare favorit. În consecință, Donald Trump a decis să nu participe la dezbateri, desfășurând un turneu electoral individual și costisitor prin care urmărește să interacționeze direct cu cât mai mulți alegători.
Opozanta lui Trump
„Candidații se ridică și se prăbușesc, iar marea provocare pentru doamna Haley este să demonstreze că atenția pe care a reușit s-o capteze nu e un foc de paie. Dar nu trebuie să uităm că această atenție pe care o primește acum se datorează faptului că face o campanie bazată pe convingeri personale și pe o agendă bine definită, nu acționează conform așteptărilor exprimate în grupurile de discuții de pe rețelele sociale și nu răspunde cu replici banale”, a scris Kimberley A. Strassel, pentru Wall Street Journal.
Nikki Haley este o opozantă înfocată a lui Donald Trump. Îl critică pe toate temele importante – Ucraina, Israel, migrație și problema avortului, unde are o opinie mult mai nuanțată în comparație cu propunerile legislative promovate de conservatorii din partidul ei.
PRIETENI ȘI DUȘMANI. Donald Trump zâmbitor, alături de Nikki Haley, la ONU, în perioada când ea era ambasadorul SUA la organizația internațională – Foto: Hepta.ro
Haley este un om politic moderat. Se identifică drept pro-viață (împotriva avortului), dar susține excepții pentru viol, incest și când viața mamei se află în pericol.
De asemenea, crede că e nevoie de măsuri legislative pentru controlul armelor de foc, cum ar fi verificarea cazierului și interzicerea vânzării puștilor mitralieră.
În problema imigrației,