De ce sunt liberalii slugile lui Iohannis? De ce își bate joc PSD de ei?
Fandoseala electorală a liberalilor pe subiectul legii pensiilor s-a încheiat fără niciun efect concret pentru că nici ei înșiși nu urmăreau unul cu adevărat, pentru că sunt lași și la fel de populiști ca PSD. Doar că vizând și un electorat mai educat economic, trebuie să lase impresia că se luptă cu excesele PSD.
O fi dat consemn de pace și Klaus Iohahnnis, după cum scrie Cristian Pantazi. Nu mai e nicio îndoială că președintele are doar agenda proprie și este dispus să calce în picioare absolut orice poate să provoace o cât de mică tulburare a drumului către propriile obiective.
A blocat și până acum orice revoltă liberală, la împărțirea ministerelor în Guvernul Cîțu, la prima împărțire a ministerelor cu PSD, omul vrea liniște ca să-și vadă de ale lui.
Dar chiar această abandonare totală la mâna lui Klaus Iohannis, care le-a schimbat liderii ca pe șosete după bunul plac, care le-a stabilit alianțele și politicile, a fost și rămâne o alegere în numele comodității, a căii ușoare spre putere, a lașității politice. Au vrut și ei un Traian Băsescu care să-i care în spinare.
Faptul că nici măcar acum, când președintele este pe final pe mandat, nu au forța unei desprinderi și doar pândesc pe la colțuri un rezultat dezastruos la europarlamentare, care să declanșeze furtuna, dă măsură diluării PNL.
PDL a avut puterea să se desprindă de Traian Băsescu când toxicitatea acestuia a ajuns maximă, PNL nici măcar nu încearcă, pentru că în mintea liberalilor Klaus Iohannis este garanția că vor rămâne atârnați de țuțuroiul puterii din care vor mai suge și ei pe lângă PSD.
Dacă revolta ar fi fost sinceră, ministrul de Finanțe liberal nu ar fi fost obligat la un aviz pozitiv, cât timp observațiile avizului anunță o autentică apocalipsă economică.
Dacă nu erau disperați să rămână atârnați de putere cu orice preț, refuzau să facă parte din acest joc cu pensiile, care fie va fi o nouă imensă păcăleala, la fel ca precedenta lege a pensiilor, fie în 2025 va pune bugetul la pământ, lucru care nu poate fi evitat decât cu o creștere masivă de fiscalitate care va pune toată România la pământ.
- Când va veni sfârșitul lumii în România
Dar întrebați frontal de Marcel Ciolacu dacă susțin legea pensiilor, liberalii au behăit afirmativ ca oile. Și o susțin pentru că nu vor să fie acuzați că se opun pensionarilor, dar nu au nici vigoarea să explice că doborârea bugetului și majorarea fiscalității în frunte cu TVA nu ajută niciun pensionar, dimpotrivă.
Între timp, PSD le ia primari cu furca, liderii lor miorlăie prin emisiuni de radio și TV că acesta nu e un comportament corect de partener politic, dar întrebați ce vor face concret, o scaldă, iar, când este invocată ipoteza ieșirii de la guvernare, scuipă în sân.
De ce pleacă primarii pe capete? Pentru că la nivelul lor,