Sunt sau nu sunt bani pentru creşterea pensiilor? Ce spun economiştii
Sunt sau nu sunt bani pentru creşterea pensiilor? Ce spun economiştii / Foto: Pixabay
Sunt sau nu sunt bani pentru creşterea pensiilor? Vezi în articol ce spun economiştii.
Noua lege a pensiilor a fost adoptată cu scandal ieri de coaliția de guvernare, contrele având la bază impactul bugetar uriaș (55,6 mld. lei, conform Ministerului Muncii) și sursa banilor pentru aceste creșteri de pensii. Potrivit avizului cu observații dat de Ministerul de Finanțe, aplicarea noii legi a pensiilor ar însemna, de fapt, noi taxe și impozite care să aducă la buget 33 mld. lei, pe lângă cele 16 mld. lei care vor veni din impozitele recent majorate. Lucrurile sunt destul de neclare, iar pensionarii nu mai înțeles dacă sunt sau nu sunt bani pentru aceste majorări anunțate. Economiștii din Iași au încercat să deslușească misterul.
„În condițiile în care suntem în deficit bugetar excesiv, de unde ar trebui să provină banii pentru majorări? Cred că cetățenii înțeleg că nu există bani acumulați la fondul public de pensii și că banii alocați anual pentru plata pensiilor provin din contribuțiile actuale ale salariaților, suplinit cu redistribuiri din impozitele și taxele plătite de noi toți. (…) Discuția de acum este una pur electorală. Se spoiește gardul, se promite o regândire a modalității de calcul și o sporire a valorii punctului de pensie”, spune prof. univ. dr. Cristian Popescu, prodecan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Momentul ales pentru majorarea pensiilor nu poate fi separat de alegerile de anul viitor”
„Sigur că momentul ales de puterea politică pentru majorarea pensiilor nu poate fi separat de alegerile de anul viitor, în condițiile în care pensionarii reprezintă o parte importantă a electoratului”, spune și prof. dr. Costel Istrate, prodecan FEAA Iași.
„Să prezinte guvernul o analiză a efortului bugetar suplimentar pe care-l presupune această încercare necredibilă de reformă. Să prezinte guvernul o soluție pentru rezolvarea corectă a problemei pensiilor speciale. Ceea ce s-a întâmplat în această direcție este halucinant. Practic, s-a mai garantat încă o dată prin lege dreptul «specialilor» de a primi în continuare bani nemeritați. (…) Nimeni nu vorbește de privatizarea sistemului de pensii, care nu ar mai permite acordarea mult-contestatelor pensii speciale, nu ar mai ridica probleme legate de valoarea punctului, de așa numitele majorări echitabile etc. Ar fi mult mai simplu: acumularea în contul de pensii și apoi folosirea acestor bani după retragerea la pensie și, chiar mai mult, posibilitatea moștenirii de către urmași a banilor necheltuiți”, mai spune profesorul universitar Cristian Popescu, scrie Ziarul de Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
bani
economisti
finantare
majorare
pensii