Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Ieşirea sustenabilă din criza economică impune reforme structurale şi atragerea banilor europeni
Situaţia economică şi geopolitică nu este deloc uşoară în condiţiile în care ne confruntăm cu crize suprapuse determinate deopotrivă de variate vulnerabilităţi interne şi de şocuri exogene numeroase. O caracteristică importantă a acestora este efectul lor pe termen lung, lucru valabil atât dacă ne gândim la modificările mecanismelor economice induse de pandemia COVID (încă în desfăşurare, inclusiv conform OMS), cât şi la regândirea dependenţelor economice şi comerciale (nu doar din perspectiva lanţurilor de valoare adăugată) impusă de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
Forţaţi de a aceste realităţi care vor face dificilă pentru mulţi ani întoarcerea deplină la legăturile economice specifice perioadei de vârf a globalizării, decidenţii economici sunt nevoiţi să gestioneze mai strict riscurile, printr-o abordare strategică diferită a potenţialului economic naţional, căutând să dezvolte o gamă mai largă de sectoare economice locale, chiar şi acolo unde în realitate nu există un avantaj competitiv clar al acestora, însă importanţa lor strategică pentru funcţionarea de ansamblu a economiei şi a societăţii nu mai permite dependenţa de importuri din zone cu potenţial risc geo-politic sau social.
Dintr-o anumită perspectivă, pe termen scurt (1-3 ani), această schimbare de paradigmă în politicile de stimulare a economiei lasă loc pentru (sau nu poate elimina pe de-a-întregul) presiuni inflaţioniste, fiind evident că în acele sectoare unde se utilizează pentru aprovizionare materii prime produse local fără a exista avantaje competitive, acestea vor fi mai scumpe, implicit costul de producţie va fi mai ridicat şi deci consumatorul va plăti mai mult sau va beneficia de o calitate mai redusă prin comparaţie cu cât ar fi plătit în condiţii de pace şi normalitate, pentru un produs perfect substituibil din import.
Tot în acest registru, trebuie menţionat că inclusiv gestionarea mai strictă a riscurilor în fluxul normal de producţie (spre exemplu nevoia menţinerii unor stocuri mai mari, nevoia implementării unor măsuri de protecţie sanitară pentru lucrători, introducerea unor sisteme informatice şi tehnologice reziliente faţă de riscurile cibernetice, reducerea impactului asupra mediului etc.) presupune inevitabil un cost de producţie mai ridicat, aşadar, în absenţa unei creşteri de productivitate exercită indirect presiuni ascendente asupra preţurilor finale.
Din altă perspectivă însă, acest răspuns al politicilor economice faţă de efectele menţionate ale crizelor suprapuse, costisitor pe termen scurt (nu doar din perspectiva inflaţiei ci şi a cheltuielilor bugetare etc.), are pe termen mediu şi lung avantajul incontestabil al favorizării consolidării economiei naţionale din perspectiva locurilor de muncă, creşterii bunăstării gospodăriilor, sporirii acumulării de capital autohton, îmbunătăţirii solvabilităţii firmelor şi populaţiei, deci implicit creşterea cererii bancabile de credite şi avansul intermedierii financiare, aşadar consolidarea în continuare a sistemului bancar şi, nu în cele din urmă, ameliorarea vulnerabilităţilor perene ale finanţelor publice şi deficitului rezultat din comerţul internaţional (cel puţin pe partea reducerii importurilor).
Lista beneficiilor în timp ale unor politici structurale care să dezvolte oferta de bunuri şi servicii este mult mai amplă şi nu se limitează la cele economice, aşa cum este şi normal de altfel pentru că o economie mai mare generează mai multe venituri publice ce pot fi direcţionate către dezvoltarea învăţământului,
