Tomas Pichetty, în celebra lui carte „Capitalul în secolul XXI“, ne-a avertizat că rareori în vremurile noastre vom mai întâlni creşteri de PIB care să urce mai sus de cinci procente. Cartea a apărut în Franţa în 2013, şi a fost tradusă în acelaşi an în Statele Unite ale Americii, unde a făcut vâlvă. Predicţia economistului francez avea să fie confirmată în toată lumea, inclusiv în Japonia şi în China, ţări ce nu se vor mai întâlni cu creşterile lor economice ieşite din comun din anii 1980 şi respectiv 1990.
Peste doi ani, în 2015, cartea a apărut şi în România. Criza trecuse. Iar saltul robust al creşterii economice din 2014 faţă de 2013, invocat în dezbaterile din mass-media şi din cercurile academice, a aprins speranţa în reluarea ciclului de dinainte de criză. PIB-ul României însă, ce urcase atunci până aproape de dublul limitei indicate de Pichetty, nu a mai avut şansa unui astfel de record. Rezultatul din 2014 a fost o excepţie datorată apăsării puternice pe accelerator după ce, în 2013, creşterea economică a fost la un singur pas de zero. Cum o excepţie a fost şi creşterea din 2017, cu un salt în stilul anilor 1970, impulsionat de sporurile salariale din sectorul bugetar. Dincolo de aceste excepţii, creşterile PIB-ului s-au înşirat sub linia de cinci procente, în România şi în toată Uniunea Europeană, în Statele Unite ale Americii şi în multe alte locuri de pe planetă
Fără îndoială, între principalele cauze ale acestei plafonări s-au înscris, începând din primăvara lui 2020, criza sănătăţii publice şi cea a relaţiilor sociale izbucnite sub impactul pandemiei, criza energetică globală, criza geopolitică globală provocată de războiul din Ucraina şi recent de războiul din Orientul Mijlociu. Prima a provocat recesiunile din anul 2020, a doua inflaţia globală, a treia a agravat-o a şi… ce-o mai urma.
Suferinţe au mai fost provocate, în vestul Europei şi în Statele Unite ale Americii, de combinaţia nefastă între încetinirea creşterii economice si deflaţia din 2020. Băncile centrale din aceste zone au deschis până la refuz robinetele cu bani ieftini, susţinuţi cu dobânzi de referinţă coborâte până la zero. În ce scop? Pentru a stimula în forţă producţia de „mărfuri alimentare“, de „mărfuri nealimentare“ şi de „servicii“, cum sunt contabilizate în statistici. Iar cuvântul preferat de statisticieni era „relansarea“.
Şi au mai fost… lecţiile greşit interpretate ale istoriei! Cele legate de ciclurile economice! Câştigase teren concepţia că, într-un timp mai îndelungat, economiile din aceste zone pot să fie relansate fără să se împiedice de ciclurile inflaţiei. Vestul Europei şi Statele Unite ale Americii au crezut că timpul ce a trecut de la stagflaţia provocată de crizele petrolului, din anii 1970, si până în decembrie 2020 le-au confirmat ipoteza. Iluzie! Decorul global s-a schimbat repede. Mult prea repede. N-a trecut un an şi deflaţia s-a transformat în inflaţie. Şi, de asemenea, o altă ipoteză a devenit prea repede dominantă. Din care s-a desprins o îndoială: „Va mai fi posibilă relansarea economică dacă vor fi închise robinetele cu bani ieftini?“… Teama cea mai mare era legată de posibila neşansă că va fi nevoie să fie deschise alte robinete,
