Reportajul Recorder despre prețul secretizat al călătoriilor prezidențiale nu este o relatare despre politică. Este o relatare despre nesimțire.
Deasupra tuturor. Cât costă zborurile pe care președintele le ține secrete
O nesimțire groasă și netulburată, dezvăluită pas cu pas, tot mai mare pas cu pas, începând cu celebrul “ghinion” scuipat plebei cu un rânjet, pentru că a fost tolerată atunci când încă mai existau, de bine de rău, câteva pârghii de sancționare politică.
Marea problemă a cheltuielilor lui Klaus Iohannis pentru deplasările externe în condiții faraonice nu o reprezintă sumele cheltuite, chiar dacă ele nu sunt neglijabile, ci se ridică la milioane de euro.
Iar în țara în care guvernul nu mai știe de unde să taie bani și cum să-l mai jumulească pe contribuabil, bugetul de călătorii al administrației prezidențiale, epuizat din septembrie, a fost majorat cu 1,5 milioane de euro.
Cea mai mare problemă este secretizarea cheltuielilor pentru aceste călătorii, strict prin voința președintelui. Cu excepția unor chestiuni de maximă sensibilitate pentru sistemul de securitate națională, nicio cheltuială din bani publici nu are cum să fie secretă față de plătitor, față de contribuabil. Este una dintre lecțiile de bază ale democrației și statului de drept.
Felul în care președintele sfidează aceste principii și își continuă nestigherit și călătoriile faraonice, și secretizarea costului lor, în pofida protestelor, întrebărilor, insistențelor, modelelor de bune practici europene se numește pur și simplu nesimțire.
Dl Iohannis nu beneficiază nici de îndoiala că poate se consideră sincer îndreptățit la călătorii de maxim lux. Dacă ar fi așa, dacă ar considera că nu e nimic incorect în ce face, nu ar avea motive de secretizare. Ea arată că realizează exact problema, dar nu îi pasă și doar vrea să scape de consecințe.
Dragnea a vrut să-și dea OUG 13, Iohannis secretizează.
Ironia sorții face însă ca nesimțirea aceasta să saboteze tocmai planurile cele mai importante ale președintelui, planuri pentru care aceste călătorii ar fi trebuit să fie argumente importante.
Se știe că dl Iohannis își dorește o funcție internațională importantă după finalul mandatului. Îi place puterea, îi place protocolul, îi place distanța față de plebe.
A sperat atât de mult să ajungă la vârful NATO încât s-a arătat dispus să-și scurteze mandatul prezidențial ca să prindă trenul și și-a pus lingăii să-i ridice osanale ceaușiste. Nu are șanse.
Acum țintește, spun surse politice, fie poziția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, fie pe cea de președinte al Consiliului UE.
Și se plimbă prin lume inclusiv ca să își construiască argumente de ministru de externe al UE. Vizita e inclusiv „parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relaţiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat”, scrie în comunicatul administrației prezidențiale.
În aprilie, un scop declarat al turneului din America de Sud a fost aprofundarea „parteneriatului bi-regional cu Uniunea Europeană,
