Care suferinţe?! Aceasta-i şi întrebarea, şi mirarea! Cine citeşte reportajele din presa lumii despre avalanşele de turişti – ce au luat cu asalt staţiunile de vacanţă şi au sufocat aeroporturile – sau de consumatori – ce au urcat atât de mult cererea încât oferta, copios devansată, îşi are propriul aport la avansul inflaţiei – nu mai ştie ce să creadă şi ce să nu creadă despre suferinţele cu care „ne ameninţă“ instituţiile internaţionale. Mai cu seamă că, în vremea din urmă, s-au înmulţit vocile care susţin că inflaţia e o problemă, dar scăparea ei şi mai mult din frâu ar putea să devină o superproblemă. Banca Reglementelor Internaţionale, care nu a făcut exces de declaraţii, a ieşit la rampă zilele trecute, susţinând că şocurile inflaţioniste contaminează consumul, investiţiile şi locurile de muncă. Şi că, în consecinţă, „băncile centrale trebuie să urce dobânzile rapid şi hotărât pentru a stăpâni inflaţia“.
Dilema este cu atât mai puternic accentuată cu cât economişti cu reputaţie, chestionaţi de publicaţii de vârf, susţin că sunt surprinşi de „furia cheltuielilor“ din această vară. Dar şi mai surprinzător este faptul că nu toţi aceşti bani, care fac solvabilă cererea de consum, sunt din buzunarele bogaţilor lumii. Clasa de mijloc a ieşit la cumpărături, şi o face cu aplomb, iar specialiştii în finanţe declară că aceasta dispune de conturi bancare mai substanţiale decât în 2019. Nu întâmplător, în acest context, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a fost într-atât de atentă în exprimare încât – avertizând consumatorii din întreaga lume că vor mai avea un preţ de plătit nu numai sub presiunea inflaţiei rampante, ci şi ca efect colateral în confruntarea băncilor centrale cu inflaţia – trebuie să se aştepte la „unele suferinţe“.
Şi a repetat: „Stabilitatea preţurilor este importantă pentru protejarea veniturilor şi pentru susţinerea creşterii economice, DAR …acest obiectiv nu va putea fi obţinut fără unele suferinţe“.
Şefa FMI a vizat esenţa. Valurile de turişti şi de consumatori constituie aparenţa. Este semnificativ, în acest sens, ce consemnează Deutsche Welle: „Cine se plimbă prin Berlin, îndeosebi prin cele mai bune cartiere, nu percepe că inflaţia creşte, costurile explodează, iar cel mai mare război din Europa de după 1945 face ravagii la două graniţe distanţă“. Dar de îndată ce un reporter stă de vorbă cu o tânără care serveşte într-o cafenea, acele…„unele suferinţe“ dobândesc un contur negru. A fost secetă în Brazilia, aşa că boabele de cafea sunt mai puţine şi mai scumpe. Curentul electric consumat în aparatul de cafea şi-a dublat preţul. La fel paharul de carton în care se serveşte cafeaua. Toate astea vor dubla nota de plată.
Deşi, la Berlin, după Primul Război Mondial, „ceaşca de cafea“ devenea simbolul celei mai cumplite crize inflaţioniste din istoria Germaniei, scumpirea acestui produs azi nu mai e un senzor de alarmă. Când însă presa germană toacă zilnic subiectul „sfârşitului prosperităţii“, cel mai des folosit exemplu fiind şi cel mai recent – „frâna datoriilor“ – asta, da, este o dramă. Guvernul german a prezentat proiectul bugetului pentru 2023,
