Actualitate

OPEC și Rusia sunt beneficiari ai războiului din Israel? Tsunami pe piața petrolului. Adrian Negrescu: Acesta e cel mai negru scenariu

Extinderea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea distruge toate eforturile de limitare a inflației făcute până acum. Ce rol ar juca Federația Rusă și Arabia Saudită în tot contextul.

Luni, 30 octombrie 2023, OPEC a crescut prețul petrolului pentru SUA și Asia. În același timp, secretarul general al SUA, Anthony Blinken, poartă discuții cu liderii Iranului, Iran fiind una dintre țările fondatoare OPEC (N.R. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol).

Există mai multe speculații cu privire la această mișcare din partea OPEC. De menționat este faptul că această organizație, mulți spunând că este controlată de facto de Arabia Saudită (N.R. care deține compania ARAMCO, considerată și aceasta un jucător important pe scena internațională, parte din OPEC) produce aproximativ 40% din țițeiul mondial.

Observând situația conflictului dintre Palestina și Israel, dar și implicarea recentă, indirectă, a Iranului în acesta, am dorit să aflăm dacă există o eventuală influență a OPEC asupra războiului Israelo-palestinian. De aceea, am luat legătura cu Adrian Negrescu, economist cu experiență, pentru a afla mai multe detalii despre impactul pe care îl poate avea OPEC, implicate fiind Iran și Arabia Saudită, asupra războiului menționat, dar și care ar putea fi eventualele urmări la nivel internațional, inclusiv pentru Occident.

DC News: Există o eventuală influență a OPEC în conflictul dintre Israel și Palestina?

„În cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu va escalada, adică dacă va atrage și țările din regiune, se anunță un adevărat „tsunami” pe piața petrolului și gazelor naturale, în condițiile în care regiunea respectivă oferă foarte multe resurse. Israelul are, de exemplu, două mari exploatări de gaze care sunt, în momentul de față, sub semnul întrebării, în care sunt implicate multe dintre companiile internaționale din domeniu, de la Gaz de France la Shell, la Chevron și alte companii.

În momentul de față, toate aceste investiții majore, inclusiv în domeniul petrolului riscă, practic, să fie puse pe hold, iar perspectivele nu arată deloc bine. Cum și Banca Mondială spunea că, în cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu va escalada, s-ar putea ajunge, în cel mai negru scenariu, la 163 de dolari, chiar 168 de dolari barilul de petrol, iar acest lucru va spulbera, practic, toate eforturile făcute până acum în sensul limitării inflației la nivel mondial.”, ne-a spus specialistul.

Venirea iernii schimbă regulile la nivel internațional?

DC News: De ce a crescut OPEC, controlată de facto de Arabia Saudită, prețul petrolului doar pentru SUA și, mai ales, pentru Asia.

De asemenea, în timp ce OPEC este alcătuită din țările producătoare și exportatoare de petrol, în 2016 a fost creat OPEC+, o extensie a organizației care include, printre alte țări, Federația Rusă. SUA nu face parte din aceste organizații.

„Este un război al resurselor în momentul de față care se accentuează la nivel mondial. Avem OPEC și Rusia, deci OPEC+, în tentativa de a forța creșterea prețului la petrol la nivel mondial prin reducerea producției, iar pe de altă parte se află SUA cu ceilalți exportatori care fac cu greu față acestei cereri din ce în ce mai mare la nivel mondial.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button