Alaska ar putea fi următoarea ţintă a lui Putin, teritoriu vândut americanilor de către ruşi în 1867
Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, a amenințat miercuri că Rusia ar putea lua înapoi Alaska dacă Statele Unite îngheață sau confiscă active rusești ca urmare a invaziei din Ucraina, relatează The Moscow Times.
Oficialii ruşi au început să lanseze o serie de ameninţări la adresa Statelor Unite în încercarea de a evita un proces pentru crime de război, iar înalţi oficiali au sugerat că următoarea ţintă a Rusiei ar putea fi Alaska, pe care Statele Unite au cumpărat-o de la ruşi în 1867.
„Decența nu este slăbiciune. Avem mereu ceva cu care să răspundem. Iar America trebuie să își amintească întotdeauna: există o parte a teritoriului său, Alaska”, și-a început Viaceslav Volodin discursul în timpul ultimei ședințe înainte ca legislativul rus să intre în vacanță parlamentară.
„Înainte ca ei (americanii) să încerce să ne gestioneze resursele din străinătate, să se gândească înainte să acționeze că și noi avem ceva de luat înapoi”, a amenințat el.
Rusia este de fapt cea care a vândut Alaska Statelor Unite în 1867 pentru 7,2 milioane de dolari, în jur de 2 cenți pentru fiecare acru de pământ.
Se crede că exploratorii ruși au ajuns în Alaska pentru prima dată în anii 1600, expediții regulate între Siberia și teritoriul de pe continentul american începând 140 de ani mai târziu, într-o perioadă în care așezări rusești au început să apară pe coasta Alaskăi.