Actualitate

Mircea Coșea avertizează: În primăvară, România intră în recesiune dacă Guvernul aplică măsurile anunțate

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Profesorul de economie Mircea Coșea a explicat, pentru DCBusiness, la ce să se aștepte românii, în următoarele luni, în cazul în care Guvernul va aplica toate noile măsuri fiscal-bugetare.

Profesorul Mircea Coșea nu este deloc optimist în ceea ce privește evoluția prețurilor și a explicat de ce: ”Dacă se vor aplica măsurile în totalitate, așa cum dorește Guvernul, situația se va îngreuna foarte, foarte mult, începând cu sfârșitul lunii noiembrie, pentru că vom avea o creștere a inflației. Toate aceste măsuri duc la inflație, până la urmă. Adică se vor scumpi toate produsele la raft. Scumpirea va fi generată de impozitarea activității productive, cu alte cuvinte ceea ce înseamnă mediul de afaceri privat. Așadar, impozitarea va duce la scumpiri, iar cele mai mari scumpiri se vor produce la mărfurile cu cea mai mare cerere”, a explicat economistul.

Mircea Coșea a mai afirmat că: ”Necazul este că aceste măsuri ale Guvernului nu țin seama de legile obiective ale economiei. Începând din luna noiembrie, până spre sfârșitul lunii ianuarie – începutul lui februarie, crește foarte mult cererea pentru anumite produse, în principal la alimentele de bază, dar și la alte produse, pentru că sunt sărbătorile de iarnă, când lumea se aprovizionează, indiferent de greutățile pe care le are, și, mai mult, vor cumpăra și cadouri”, a spus economistul.

„Vom primi facturi mai mari”

Profesorul Coșea a mai arătat că pe timpul iernii cresc și cheltuielile cu sănătatea cât și cele legate de încălzire: ”Nu știm ce se va întâmpla cu căldura, cu prețurile. Acum, în București, la temperatura asta aproape de vară, caloriferele merg. Au dat drumul la căldură, deci vom primi facturi mai mari. Aceste măsuri care încalcă experiența internațională și legile economiei – și anume când ești în criză, când ai probleme mari cu deficitul, când ai probleme mari cu războaiele, nu mărești taxele și impozitele pentru cei care produc, adică pe mediul de afaceri. La noi e tocmai invers.”

Citește mai departe pe dcbusiness.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button