Externe

A supravieţuit Holocaustului din România evadând din lagăr la 11 ani, dar a fost ucis de teroriştii Hamas în Sâmbăta Neagră

Una dintre victimele masacrului comis de teoriştii Hamas în Sâmbăta Neagră, pe 7 octombrie, pe teriotriul Israelului, este un supravieţuitor al Holocaustului din România, în vârstă de 91 de ani. 

Moshe Ridler s-a născut în România în 1931. Avea numai 9 ani când a început Al Doilea Război Mondial, căruia i-a supraviețuit singur și fără familie. A fost deportat împreună cu mama și sora lui într-un lagăr din Transnistria, în timp ce tatăl și sora lui mai mare au fost trimiși într-un lagăr de muncă. Mama și sora lui au murit în lagăr de tifos, iar la 11 ani a reușit să evadeze din lagăr împreună cu un grup de tineri.

„Ne-a spus că nu s-a oprit din alergat, iar ceea ce își amintește este că s-a trezit cu o familie într-un sat din Ucraina și a locuit cu ei în timpul războiului. Era păstor și îi ajuta la treburile fermei. Când a auzit că evreii se întorc în oraș și că războiul s-a terminat, stătea pe treptele sinagogii și i s-a arătat tatăl său. Era sigur că nu trăiește. După aceea, s-a reunit și cu sora lui mai mare”, povesteşte nepotul lui Moshe, Meshav Ridler. 

Moshe Ridler a supraviețuit Holocaustului din România, după care s-a mutat în Israel, unde a devenit “patriarhul” unei familii de succes, tot mai numeroase de la un an la altul.

Acesta se mutase de câţiva ani mutat în zona Fâșiei Gaza pentru a locui alături de familia sa și a câștigat rapid dragostea comunităţii. „Era bătrânul tribului, toată lumea îl aprecia pentru umorul său”. Viaţa lui Moshe a fost curmată brutal de teroriştii în Sâmbăta Neagră, pe 7 octombrie, când a fost ucis împreună cu terapeutul său, a transmis fanatik.ro. 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button