Cine avea interesul să lovească spitalul din Gaza? Manipularea care a întors narațiunea
Cazul spitalului din Gaza este cea mai bună dovadă că cinismul extrem și propaganda pot să fie mai puternice decât logica, argumentul și dovezile. Islamiștii teroriști au acest cinism extrem, iar lumea musulmană căreia i se adresează este extrem de vulnerabilă la propagandă.
Din start era complet irațional ca Israelul să fi atacat spitalul din Gaza. Ar fi trebuit să fie complet idioți ca printr-o acțiune sălbatică să anuleze cu bună știință argumentul esențial care a adus lumea civilizată alături de ei și a menținut o reacție limitată a lumii musulmane după atacul Hamas asupra Israelului, adică atrocitatea Hamas.
Și când să o facă? Tocmai cu o seară înainte de sosirea președintelui SUA în Israel, aruncând în aer planul întâlnirilor cheie din Iordania.
Dacă voiau să dezlănțuie răzbunarea și ura, israelienii ar fi intrat în Gaza din prima zi, ar fi trecut totul prin foc și sabie, fără să conteze câte victime civile fac și ce reacții internaționale stârnesc. Dar s-au abținut, inclusiv la solicitarea SUA.
Cine să fi avut interesul să genereze un asemenea moment intens emoțional care să pună în umbră măcelul din Israel și să egalizeze cruzimea?
În mod evident, teroriștii, care astfel să obțină ceea ce nu le ieșise după atacul din 7 octombrie: să slăbească sprijinul occidental pentru Israel, să egalizeze răul și astfel să-l relativizeze, dar mai ales să radicalizeze lumea musulmană și să rupă toate punțile spre dezescaladare. Hamas are tot interesul unui război total.
Jihadiștii au dovedit că nu au nicio rezervă să-și sacrifice oamenii. Este un specific al fundamentalismului islamic, de altfel. Chiar cei trimiși să comită masacrul din Israel au fost trimiși practic la moarte sigură, dar în cultul morții, asta nu contează. De aceea nu este cu totul exclus ca racheta să fi fost intenționat trimisă către spital pentru a obține asftfel o inversare a narațiunii.
Aș remarca detașarea cu care cei doi luptători Hamas interceptați de Israel, o interceptare cu autenticitate necontestată de cineva, vorbeau despre proiectilul lansat dintr-un cimitir, care a lovit un spital al lor și le-a ucis conaționalii.
Dar, având în vedere că teroriștii din Gaza, spre deosebire de Hezbollah, au mai mult muniție artizanală, nici eșuarea proiectilului nu este exclusă. Israelul spune că au fost sute de astfel de cazuri de la începutul atacurilor.
Jihadiștii deja și-au atins niște ținte: de imagine, pentru Occident, în primele ore cel puțin; de radicalizare a lumii islamice, care este complet isterizata de ură; și, cel mai important, a obținut anularea summit-ului din Iordania.
Nu e mai puțin important că vizita lui Joe Biden în Israel a fost, în aceste condiții, mai degrabă un eșec, iar o înfrângere diplomatică a SUA este un cadou prețios pentru Iran, Rusia și China. Rămâne de văzut dacă Biden a reușit măcar să împiedice extinderea războiului dincolo de Gaza și o invazie terestră din partea Israelului.
Dincolo de argumentele logice,