Reforma pensiilor speciale a trecut de Senat. Unele prevederi se aplică integral din 2063
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Reforma pensiilor speciale a trecut de Senat.
Deşi a trecut de comisiile raportoare proiectul, nici până acum nu s-a prezentat un impact pe care l-ar putea avea reforma. Obiectivul principal este reducerea cheltuielilor şi a discrepanțelor între pensiile mari ale „specialilor” şi pensiile oamenilor de rând.
Amintim că judecătorii de la CCR au retrimis proiectul în Parlament, pentru că, iniţial, erau anumite măsuri care îi afectau destul de tare pe aceştia, cum ar fi ca pensia să fie calculată în funcţie de veniturile din întreaga carieră, asta pentru că, în momentul de faţă, pensia poate fi mai mare fiindcă se calculează în funcţie de veniturile mari din ultima lună, când sunt introduse anumite sporuri.
Aşadar, s-a ajuns la un compromis, astfel încât pensia să fie 80% din venituri – salariul şi sporurile din ultimii patru ani -, o variantă de mijloc. Pe de altă parte, sunt şi unele măsuri care se aplică integral abia din 2063, cum ar fi ca vârsta de pensionare să ajungă la 60 de ani. Va creşte etapizat şi va ajunge la 60 de ani abia în 2063.
Sunt şi mai multe praguri de impozitare. De exemplu, 15% pentru pensiile de peste 4.200 de lei şi 20% impozitare pentru pensiile care depăşesc 6.800 de lei. Aceste praguri se aplică şi pentru magistraţi.
Astăzi, senatorii au adoptat proiectul – cei de la USR şi neafiliaţii s-au împotrivit – şi va merge către forul decizional, către Camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
pensii speciale
prevederi
reforma
senat