Pensionarii cu venituri sub 3000 lei vor primi ajutoarele de la Guvern. Marcel Ciolacu a făcut anunţul
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat plata ajutoarelor pentru pensionarii cu venituri sub 3000 lei.
Ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei intră la plată şi vor ajunge la oameni începând cu prima jumătate a acestei luni, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Profit de ocazie pentru a anunţa că intră la plată ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, banii vor ajunge la oameni începând cu prima jumătate a acestei luni. Am crescut salariul minim de la 1 octombrie şi acordăm aceste ajutoare pensionarilor cu venituri mici. Deci, sper că este clar pentru toată lumea că nu se poate vorbi de recesiune în România”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, în şedinţa de Guvern, conform Agerpres.
Duminică, ministrul Muncii a vorbit despre legea pensiilor
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, în care menţionează că noua lege a pensiilor va aduce „respect şi echitate”.
„E o zi importantă pentru mine ca ministru care, prin mandatul meu, mi-am asumat să cresc calitatea vieţii celor 5 milioane de vârstnici, din care 4.765.133 sunt pensionari în sistemul public. Am menţionat numărul exact pentru că fiecare contează. Iar noua lege a pensiilor vreau să le răsplătească anii de muncă în condiţii grele. Vreau o lege care să aducă respect şi echitate”, a scris Bucura-Oprescu pe reţeaua de socializare.
Ea susţine că trebuie să le acordăm vârstnicilor respect în fiecare zi, „atât ca reprezentanţi ai statului român, prin politici publice, dar şi ca oameni”.
„Apăsarea sufletească a vârstnicilor români nu este doar nivelul veniturilor, ci şi dorul. Dorul de copiii şi nepoţii plecaţi din ţară printre străini, dorul de oamenii pe care îi iubesc. Trebuie să le acordăm respect în fiecare zi, atât ca reprezentanţi ai statului român, prin politici publice, dar şi noi ca oameni: să petrecem timp cu ei, să le cerem sfatul, să le oferim o îmbrăţişare! N-au avut o viaţă uşoară. Şi n-o au nici acum, să recunoaştem cu toţii, dacă vrem să schimbăm ceva! Cum ar fi ca ridurile de pe chipurile vârstnicilor să fie mai degrabă de la momentele în care au zâmbit?
Le doresc viaţă lungă, cu sănătate, bucurii şi cu oamenii dragi alături! La mulţi ani!”, a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
ajutoare
guvern
marcel ciolacu
pensionari