Comentarii

Opinie Diana Gheorghe, Rompatent Design: Ce impact au mărcile în rândul consumatorilor?

Marcile vorbesc despre imagine

Imaginea consumatorilor dar si cea a producatorilor.

Acestea ne ajuta sa ne autodefinim intr-o prescurtare care este imediat perceputa si inteleasa de toti cei din jurul nostru. Cu siguranta sunt anumite brand-uri pe care ravnesti sa le achizitionezi si reprezinta un stil de viata la care aspiri, dar si brand-uri al caror nume nu vrei sa fie asociat cu imaginea ta.

Strategia de marca a evoluat enorm inca de la originile sale comerciale, impactul sau fiind imposibil de masurat in termeni sociali si culturali. Domenii precum sport, calatorii, arta, teatru sau moda au fost acaparate de o multitudine de marci.

Marca inregistrata isi face simtita prezenta si in domeniul organizatiilor non-profit. Responsabilitatea sociala devine o preocupare activa a companiilor, acestea implicandu-se de cele mai multe ori prin donatii de produse proprii. Din ce in ce mai multi consumatori au in vedere aceste actiuni ale companiilor, in momentul achizitiei.

Desi astazi suntem obisnuiti sa ne facem o idee despre persoanele din jurul nostru ghidandu-ne dupa brand-uri – de la ce telefoane utilizeaza, pana la haine sau accesorii poarta sau ce hotel alege pentru vacanta – acest comportament nu exista in momentul aparitiei primelor marci.

Cu totii facem alegeri zi de zi. Deciziile noastre construiesc, in timp, marci de succes. La nivel psihologic, in momentul achizitiei, putem avea in vedere calitatea (cunoscuta sau nu) a unui produs, deschiderea de a incerca ceva nou, design-ul ambalajului, stilul de comunicare al brand-ului, cat de afiliati suntem ideii promovate si ce inseamna pentru noi.

Marcile renumite la nivel international deja au devenit un etalon pentru categoria lor de produse. Culorile si tag line-urile sunt imediat recunoscute, iar marcile pot fi separate de produsul sau serviciul initial lansat. Oamenii de marketing numesc acest fenomen extindere de marca – o dezvoltare remarcabila, care implica faptul ca marca are viata si personalitatea sa si, daca emotiile care o inconjoara sunt suficient de puternice, noi vom accepta fara reticenta celelalte functii ale sale.

Mai mult decat atat, marcile pot sintetiza si exprima sentimente complexe sau subtile, iar in multe cazuri pot trece peste bariere foarte mari cum ar fi: etnicitatea, religia si limba.

Marca este un real asset fiind un activ necorporal care poate fi vandut, transferat, licentiat, dar si un instrument prin care se poate creste valoarea companiei. Cercetari realizate in Statele Unite au aratat ca publicul are mai multa incredere in anumite marci de renume decat in Parlament, politie si sistemul legal.

De ce au devenit marcile o manifestare clara si unica astazi? Motivul este simplu: intr-o lume in care exista o competitie acerba, in care strict optiunea rationala a devenit aproape imposibila, marcile reprezinta claritate, consistenta, status, apartenenta – atribute definitorii pentru oameni. Cu alte cuvinte, marcile reprezinta identitatea.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button