Nu e vorba doar de bucățile de drone rusești care cad în număr tot mai mare pe teritoriul țării sau de dronele rusești care sfidează frontiera NATO, ci și de alte semne.
Semne care sugerează că Bucureștiul trebuie să știe ce să facă dacă agresiunea se apropie și mai mult de România.
Șeful Statului Major al Apărării Daniel Petrescu nu s-a ferit de cuvinte și a spus direct că nu vede finalul războiului, că „războiul a revenit în Europa” și că „trebuie să ne pregătim și noi pentru o confruntare pe termen lung cu regimul Federației Ruse”.
Militarii evită, de obicei, exprimările dure, de aceea, spusele șefului Armatei creionează o realitate mai complicată decât cea despre care poate vorbi fără să producă panică.
Generalul Petrescu a menționat „riscurile crescute asupra securității României”, „riscul constant, asociat probabilității tot mai mari de producere a unor incidente la granița NATO”, cum ar fi „posibilitatea ca anumite drone sau rachete să rateze ținta” iar „infrastructura României sau navele comerciale din apele teritoriale ar putea fi lovite din greșeală”.
Mai mult, șeful Armatei a explicat că Rusia bruiază în mod constant comunicarea din Marea Neagră și că nu sunt excluse „coliziunile între navele comerciale care tranzitează apele teritoriale ale României” sau pe cele care intră în zonele de restricție impuse de Moscova, „făcându-le totodată vulnerabile unor măsuri care escaladează conflictul”.
Războiul se duce cu atacuri cibernetice, drone și propagandă, iar România este afectată pe toate cele trei direcții. Bătălia dronelor schimbă însă cel mai mult fața conflictului și România încearcă să-și adapteze apărarea și strategia în funcție de evoluția războiului din proximitate.
Mii de drone rusești și ucrainene se află simultan în aer, încercând să distrugă cât mai multe obiective inamice. Aceste aparate de zbor mici, ușoare și fără pilot sunt ieftine, precise, pot monitoriza, pot lovi ținte importante, sunt rapide și nu riscă viața propriilor soldați. Speranța medie de viață a unei drone este de șase zboruri, iar ucrainenii pierd cel puțin 10.000 pe lună de diferite calități și capacități.
România nu are încă astfel de arme și nici nu pare să se afle în pas cu această cursă a armelor de tehnologie avansată care trec rapid la o nouă generație și care schimbă felul în care se duc războaiele. Totuși, un pas tot a făcut Ministerul Apărării în acest domeniu, în care urmează să omologheze o „dronă de buzunar”, prevăzută să intre în dotarea militarilor pentru recunoașterea „imediată în câmpul tactic”.
Mai este contractul semnat de România la finele anului trecut cu Elbit Systems Ltd din Israel pentru dronele Watchkeeper X, gândite pentru misiuni de recunoaștere și colectare de informații. Tot în așteptare sunt și celebrele Bayraktar, aprobate de Parlament în 2022.
Între timp, România își mută apărarea antiaeriană mai aproape de granița din Delta Dunării, fiindcă Rusia își trimite de două luni dronele să bombardeze porturile ucrainene din apropiere iar distanțele sunt foarte mici.
