Politica

Ministrul Predoiu, după reuniunea JAI: România e gata să-și pună la dispoziție expertiza

foto: Cătălin Predoiu, Facebook

La finalul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că s-a convenit asupra unui regulament crucial referitor la migrație și gestionarea situațiilor de criză.

Acest acord va deschide discuții pentru alte patru regulamente, care vor constitui noul cadru legislativ al Uniunii Europene privind migrația. Acest proces a fost în desfășurare timp de opt ani și a implicat negocieri la nivelul instituțiilor europene.

„Recent, Parlamentul European a blocat discuţiile pe celelalte patru regulamente, condiţionând adoptarea lor de deblocarea la nivelul Consiliului JAI a discuţiilor pe cel de-al cincilea – regulamentul de criză agreat ieri, astfel încât Parlamentul să dezbată şi să adopte împreună toate cele cinci regulamente interconectate privind migraţia. De aceea, discuţia de ieri a Consiliului JAI a fost importantă, pentru că a deblocat practic întregul proces la nivelul Parlamentului European. Foaia de Parcurs privind adoptarea noului cadru legislativ la nivelul UE privind migraţia prevede aprobarea tuturor regulamentelor cel târziu în luna februarie a anului 2024”, a spus Predoiu, potrivit Agerpres.

Ministrul a mai spus că migraţia ilegală a devenit o provocare şi un test pentru întreaga Uniune Europeană.

„Acest dosar, ca şi alte dosare europene importante de interes pentru România, va fi şi vor fi rezolvate cu succes doar prin unitatea şi solidaritatea Statelor Membre. România a demonstrat această solidaritate şi este gata să sprijine statele membre aflate sub presiune, cum este astăzi Italia. România şi-a demonstrat eficienţa în protecţia frontierelor şi politica de azil şi migraţie şi este gata să pună la dispoziţie expertiza sa, de exemplu pe cea privind procedurile de azil şi returnare, domeniu în care a fost deja solicitată în acest sens de un important stat membru al UE”, a mai declarat Predoiu.

Cum se poate rezolva problema migrației

Dimensiunea externă a migraţiei – respectiv abordarea fenomenului chiar în ţările de origine pe bază de cooperare cu acestea – ar fi heia succesului pe termen scurt şi mediu în reducerea migraţiei ilegale, în opinia sa.

„În ceea ce priveşte combaterea drogurilor, aşa cum am subliniat în repetate rânduri, un fenomen global trebuie combătut global, prin cooperare. Noi am început şi vom intensifica acasă lupta cu drogurile pe toate palierele până când vom pune sub control şi vom reduce drastic fenomenul sub toate aspectele – producţie, trafic, consum. Dar, în acelaşi timp, vom fi foarte activi în cooperarea cu statele membre ale UE şi nu numai, prin schimb de informaţii privind producătorii şi traficanţii de droguri şi prin operaţiuni poliţieneşti transfrontaliere, care vor sprijini combaterea şi la noi în ţară”, a afirmat Predoiu, potrivit sursei citate.

Acesta a subliniat că acceptarea declarației interguvernamentale de către 14 țări din Comitetul Latino-American pentru Securitate Internă (Argentina, Bolivia, Chile, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Mexic, Panama, Paraguay, Peru, Uruguay, Columbia și Honduras) reprezintă un pas important în lupta globală împotriva drogurilor. Acesta este un instrument nou și esențial,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button