Măsuri fiscale. Taxa care acţionează ca un adevărat ciomag pentru companii. Se mai aplică doar în Kenya, Zambia, Pakistan şi Uzbekistan
Sursă foto: Freepik – https://www.freepik.com/
Alexandru Nazare, fost ministru de Finanţe din partea PNL, spune că una dintre taxele incluse în pachetul de măsuri fiscale trebuie modificată.
„Prin această taxă de 1% aplicată băncilor, ne alăturăm unui grup select de state: Kenya, Zambia, Pakistan, Uzbekistan. Italia a încercat la bănci, dar nu a introdus-o încă. Dar dacă ne uităm la cum e aplicată această taxă în ţările menţionate, vedem că totuşi chiar şi acolo e aplicată mai bine. Pentru că e aplicată pe anumite industrii. La noi e otova, aplicată pe absolut tot. Eu nu am reuşit să găsesc un model similar. Nu cred că ne onorează intrarea în acest club select.
Oamenii vor o echitate în taxare şi pentru multinaţionale, dar nu vor să omorâm multinaţionalele, să dispară locuri de muncă. Dar, indirect, taxa aceasta, pentru sectorul auto, pentru sectorul de energie, pentru multe alte sectoare unde e aplicată otova, împovărează foarte mult. Mai mult, în forma în care a fost scrisă, se aplică şi celor care au profit şi celor care nu au. E treaba ANAF să descopere cine maschează profitul. Să controleze. Şi, dacă vrei să faci ceva pe optimizări fiscale, nu o faci otova, cu o taxă care acţionează ca un toroipan (n.r. ciomag, bâtă) pe investiţii străine. Pentru că în forma în care este acum, aşa acţionează pe investiţiile străine”, a declarat Alexandru Nazare la Ce se întâmplă.
„Dar dacă ANAF nu a reuşit în 33 de ani, că nu avea nevoie de 1% sau altele ca să descopere nereguli, nu cumva nu va reuşi şi de acum încolo? Au toate legile de partea lor”, a intervenit Răzvan Dumitrescu.
„Nu sunt de acord că au toate legile. Au nevoie de capacitate administrativă şi de legi deştepte. Hai să lucrăm să identificăm acele multinaţionale care fac astfel de lucruri, că nu toată lumea face. Să ştiţi că, din punct de vedere fiscal, nu e simplu. Dacă era uşor, până acum se întâmpla. Îţi trebuie voinţă politică, specialişti, oameni care să fie preocupaţi de găsirea tuturor portiţelor. Sunt ţări europene care au avut pachete speciale şi care funcţionează. Avem modele, avem de unde să luăm. Acest 1% eu nu sunt convins că va rămâne aşa. Cred că această măsură trebuie îndreptată împotriva celor care nu plătesc”, a mai precizat Nazare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News