Comentarii

Opinie Deloitte: Bilanţ la un an de la implementarea sistemelor de raportare online – care sunt cele mai frecvente nereguli în sfera TVA?

Procesul de digitalizare a administraţiei fiscale, accelerat în 2022 cu scopul de a contribui la combaterea fraudei fiscale, începe să dea rezultate, conform celui mai recent raport al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pe această temă. La aproximativ un an de la implementarea SAF-T şi de la demararea unor proiecte similare ca importanţă, sistemele RO e-Factura şi RO e-Transport, autorităţile fiscale au emis un raport privind principalele deficienţe constatate ca urmare a acţiunilor de control şi cele mai importante aspecte fiscale adresate de contribuabili în prima parte a anului 2023.

Astfel, în urma acţiunilor de control desfăşurate de inspectorii ANAF în primul semestru din acest an, au fost constatate o serie de inadvertenţe în registrele şi declaraţiile contribuabililor care, în consecinţă, au afectat încasările la bugetul de stat.

Printre neregulile constatate în urma verificărilor efectuate de inspectorii ANAF se numără şi raportarea de livrări intra-comunitare fictive care, de fapt, erau livrări locale de bunuri, cu locul taxării în România şi pentru care furnizorul trebuia să colecteze TVA.

O altă neregulă se referă la deducerea TVA pentru achiziţiile locale de bunuri şi servicii pentru care emitentul facturii nu şi-a îndeplinit obligaţiile de raportare sau de plată.

Neraportarea sau raportarea incompletă în sistemul RO e-Transport a mărfurilor incluse de autorităţi în categoria bunurilor cu risc fiscal ridicat se află, de asemenea, printre inadvertenţele constate de inspectorii fiscali în cadrul controalelor.  

Totodată, raportul ANAF menţionează, la capitolul nereguli, raportarea de achiziţii de la furnizori declaraţi ca inactivi în perioada de raportare în vederea deducerii TVA aferente, dar şi neînregistrarea în scopuri de TVA a unor contribuabili care aveau obligaţia de înregistrare ca urmare a depăşirii plafonului de înregistrare (300.000 de lei cifră de afaceri).

Obiectivele digitalizării ANAF

Autorităţile din România au introdus sistemele electronice de raportare în contextul în care ţara noastră se confruntă cu cel mai mare deficit de încasare la TVA din Uniunea Europeană (aproximativ 35%, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene, valabile pentru 2020, echivalentul a peste şapte miliarde de euro anual). Totodată, România şi-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă modernizarea administraţiei fiscale, astfel încât să obţină reducerea deficitului de TVA cu cinci puncte procentuale şi creşterea veniturilor cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finalul lui 2025.

Procesul nu este încă finalizat, implementarea SAF-T trebuie extinsă de la contribuabilii mari şi mijlocii (pentru care este obligatoriu în prezent) la contribuabilii mici, iar sistemul RO e-Factura urmează să fie aplicat generalizat din 2024 (cu acordarea unei perioade de graţie), după ce a fost introdus pentru bunurile cu risc fiscal ridicat, facturile emise în relaţia cu entităţi ale statului şi pentru alte categorii.

În consecinţă, chiar dacă procesul prezintă o serie de provocări atât pentru contribuabili, cât şi pentru administraţia fiscală, finalizarea programelor de digitalizare ar trebui să aibă drept rezultat simplificarea verificărilor derulate de inspectorii fiscali, care vor avea acces mai facil la datele contribuabililor,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button