NATO, reacție rapidă la solicitarea României. Ministrul de Externe: Am condamnat atacurile brutale din apropierea graniţei cu România
Reacţia rapidă a NATO şi a aliaţilor, la solicitarea României, la incidentele recente cu drone care au adus atingere inclusiv teritoriului României a fost „exemplară” şi demonstrează încă o dată capacitatea NATO de a asigura apărarea fiecărui centimetru al teritoriului aliat, a afirmat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, într-o declaraţie de presă comună cu omologul său ceh, Jan Lipavsky, aflat în vizită la Bucureşti.
„Am prezentat omologului ceh evaluarea noastră cu privire la situaţia de la graniţa României, precum şi măsurile multidimensionale luate de România inclusiv cu privire la facilitarea tranzitului de cereale din Ucraina şi sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni. (…) Ca state situate în prima linie, împărtăşim abordări similare cu privire la ameninţarea generată de Rusia”, a arătat Odobescu.
Ea a evidenţiat importanţa formatului Bucureşti 9 din care fac parte ambele state şi care oferă „prilejul de a discuta cu o singură voce”.
„Împreună am condamnat deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Marea Neagră şi riscul de escaladare ca urmare a agresiunii ruse asupra Ucrainei, inclusiv atacurile brutale de noaptea trecută în apropierea graniţei cu România. În acelaşi timp, am salutat măsurile fără precedent de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei pe Flancul estic, în special în regiunea Mării Negre”, a subliniat Luminiţa Odobescu.
Ministrul ceh a exprimat susţinerea ţării sale în ceea ce priveşte exporturile de cereale din Ucraina pe teritoriul României, „în situaţia în care ţări din Africa suferă de foame”.
Totodată, el a transmis susţinerea privind aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie.
„Sunt convins că România aparţine spaţiului Schengen, ceea ce am susţinut fără rezerve în timpul Preşedinţiei noastre a Consiliului Uniunii Europene şi chiar dacă până la sfârşit nu s-a reuşit convingerea tuturor statelor membre pentru acest lucru. Considerăm că este locul României în spaţiul Schengen şi vom oferi experienţa noastră în acest sens”, a spus Lipavsky, conform Agerpres.
Cei doi miniştri au semnat un Memorandum de Înţelegere privind consultările politice, care să creeze cadrul pentru un „dialog structurat în domenii de interes comun”.