Politica

Franţa şi Republica Moldova, negocieri pentru un acord de apărare în fața amenințării ruse

foto: Agerpres via Reuters

Franţa şi Republica Moldova, o ţară mică care trăieşte şi ea în frica agresiunii ruse, au început negocierea unui acord de apărare.

„Franţa va continua să stea alături de moldoveni în faţa oricărei tentative de destabilizare”, a indicat biroul ministrului în urma deplasării efectuate de Sébastien Lecornu, potrivit Agerpres.

                                           

Frontalieră Ucrainei, Republica Moldova include Transnistria, o regiune separatistă pro-rusă cu 300.000 de locuitori în estul ţării.

În cursul vizitei sale, ministrul francez şi omologul său Anatolie Nosatîi au semnat „o scrisoare de intenţie pentru a întări cooperarea în domeniul apărării şi a asista Republica Moldova în modernizarea instrumentelor sale militare”, a anunţat Sébastien Lecornu pe X, fost Twitter.

Municipiul Chișinău a făcut publică achiziționarea unui radar Ground Master 200 (GM 200). Acest sistem radar, deja comandat de către Kiev și produs de compania Thales, are o rază de acțiune de 250 de kilometri și va contribui la consolidarea supravegherii spațiului aerian din Republica Moldova.

„Dincolo de asta, vom efectua un audit al mijloacelor de apărare aeriană pentru a contribui la întărirea securităţii cerului” Republicii Moldova, a indicat Sébastien Lecornu.

Luni, fragmente de rachetă au fost găsite în Transnistria, au anunţat autorităţile, fără a face în acest stadiu o legătură cu un nou atac rusesc în sudul Ucrainei vecine.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

acord

aparare

franta

moldova

negociere

razboi

rusia

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button