Haos controlat? Războiul nu s-a terminat, dar Netanyahu se pregătește să revină la putere, în vreme ce guvernul „Harvard” de la Sofia a eșuat după șase luni
Agresiunea militară a Ucrainei instrumentată de Vladimir Putin are consecințe și dincolo de front, în state unde lideri autoritari abia îndepărtați de la putere se pregătesc de marea reîntoarcere. Nu a tras Rusia sforile pentru ca guvernul din Israel să se dizolve, nici nu a trecut moțiunea de cenzură contra guvernului „Harvard” al Bulgariei, dar haosul îi este folositor.
În Franța, criza politică încă fierbe la foc mic, după ce Marine Le Pen a reușit un scor istoric și a dat mult mai multă putere dreptei extreme, iar Statele Unite sunt tot mai dezunite de teme care păreau încheiate, cum este cea a protejării prin Constituție a dreptului la avort. Tușele sunt groase, tocmai pentru că e o temă care permite clivaje ireconciliabile și zgomot.
„Trebuie să înțelegem că Putin deja și-a atins, parțial, scopul. Iar scopul lui nu era despre Ucraina, nu e vorba aici de restabilirea Rusiei Mari sau ceva de genul. Acestea sunt povești vechi, instrumente depășite.
Scopul a fost de a schimba ordinea mondială, iar aceasta deja s-a schimbat. Nu ne vom mai întoarce niciodată la viața de dinainte. Putin a creat un cutremur geopolitic, iar noi acum suntem prea preocupați de ce se întâmplă astăzi în Ucraina ca să mai înțelegem scara și magnitudinea acestui cutremur geopolitic declanșat odată cu războiul”, spunea profesorul de studii de război Ofer Fridman, într-un interviu pe care mi l-a acordat în primele săptămâni de război, când Viktor Orban încă nu fusese reconfirmat la Budapesta, iar Bulgaria sărbătorea ieșirea din epoca Borisov, după instituirea unui guvern anti-corupție și gata să reafirme parcursul integral democratic.
În Israel, marea coaliție anti-Netanyahu reușise să treacă țara prin valurile succesive de Covid, să depășească un nou episod al războiului cu Hamas și să încheie acorduri cu mai multe state arabe.
La patru luni de la războiul pe scară largă din Ucraina, așa cum insistă ucrainenii să fie numit, pentru că agresiunea militară a Rusiei a început, de fapt, de opt ani, optimismul din statele occidentale a pierdut din viteză.
Există, pe de o parte, narațiunea alimentată de Kremlin, care spune că occidentalii plătesc prețul războiului direct la pompă. O narațiune spijinită de la Budapesta de Viktor Orban, proaspăt reconfirmat la putere, în pofida unei coaliții care l-a concurat: Orban a câștigat tocmai cu mesajul războiului „între slavi”, pe care ungurii nu au de ce să-l deconteze.
Nu e singura ieșire din unitatea UE a premierului de la Budapesta, în ceea ce privește politica față de Rusia.
Criza economică este reală, dar la fel de reală este amenințarea Rusiei, un stat agresor, care nu s-a sfiit să folosească arme chimice în Siria și teroarea la scară largă în Ucraina: tortură, violuri, deportări.
Pe de altă parte, oamenii caută să fie relevanți, să fie recunoscuți, un lucru pe care Fukuyama îl pune în centrul noului contract politic. Or, după o pandemie care le-a pus viețile în paranteză, criza refugiaților pare a consuma capitalul de empatie și sprijin,
