Externe

Orașul Liov, aflat la 80 km de graniţa cu Polonia, atacat cu drone rusești, în timp ce Zelenski a ajuns la New York

Oraşul Liov din vestul Ucrainei, aflat la 80 de km de frontierea cu Polonia a fost zguduit de explozii în primele ore ale zilei de marţi.

Jumătatea de vest a Ucrainei a fost sub alertă de raid aerian începând cu aproximativ 00:00 GMT, notează Reuters. Autorităţile au îndemnat populaţia să rămână în adăposturi, deoarece se aşteptau mai multe atacuri.

Oficialii locali au afirmat că sistemele de apărare antiaeriană au fost angajate în respingerea unui atac aerian rusesc în oraşul Liov din vestul Ucrainei, a informat Reuters, citată de Agerpres. 

Liov este reședința regiunii Liov și cel mai important oraș din regiunea istorică Galiția, situat pe râul Poltava, la circa 80 km de frontiera cu Polonia.

Centrul istoric al orașului, cu numeroase clădiri medievale, precum și din perioada habsburgică, este inclus în lista UNESCO a locurilor de patrimoniu mondial. Aproximativ 55% dintre monumentele de patrimoniu ale Ucrainei sunt concentrate în Liov, potrivit Wikipedia. 

Între timp, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns la New York pentru a lua parte la evenimentele celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Şi soţia lui Zelenski are programate întâlniri chiar cu UNESCO pentru a deschide o expoziție dedicată distrugerii patrimoniului cultural ucrainean. Recent Sf. Sophia de Kiev și centrul istoric al Lvivului au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO pe lista pericolelor.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button