Lavrov spune că Rusia nu renunță la negocierile privind Ucraina. „Riscurile unui conflict global sunt în creștere”
Lavrov spune că Rusia nu renunță la negocierile privind Ucraina. „Riscurile unui conflict global sunt în creștere” / Foto: Kremlin.ru
Serghei Lavrov spune că Rusia nu renunță la negocierile privind Ucraina.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU că Rusia nu renunță la negocierile pentru rezolvarea crizei ucrainene, scrie Interfax.
„Nici acum nu renunțăm la ele (negocieri n.r.) – președintele Putin a vorbit despre asta de multe ori, chiar și recent”, a spus ministrul rus.
El a amintit că președintele ucrainean Vladimir Zelenski a adoptat un decret care interzice negocierile cu actualul guvern din Rusia.
„Dacă Statele Unite sunt atât de interesate de ele, atunci cred că nu va fi greu să dai comanda ca acest decret Zelenski să fie anulat. Faptele vorbesc despre o criză profundă a relațiilor internaționale, a lipsei de dorință și voință a Occidentului de a depăși această criză”, a spus ministrul rus de Externe.
„Dar sper că o cale de ieșire din situația actuală încă există și va fi găsită”, a mai spus Lavrov.
Ministrul rus a mai afirmatcă riscurile unor noi surse de tensiune în lume și conflicte globale sunt în creștere.
Lavrov dă vina pe Occident
„Astăzi, Occidentul apelează la normele și principiile statutare selectiv, de la caz la caz, exclusiv în conformitate cu nevoile sale geopolitice egoiste. Acest lucru duce inevitabil la subminarea stabilității globale, agravarea celor existente și aprinderea de noi focare de tensiune. Riscurile unui conflict global sunt, de asemenea, în creștere”, a spus Lavrov.
Potrivit acestuia, pentru a stopa aceste riscuri și a direcționa evenimentele într-o direcție pașnică, Rusia „insistă ca toate prevederile Cartei ONU să fie respectate și aplicate nu selectiv, ci în totalitatea și interconectarea lor, inclusiv principiile egalității suverane a statelor, neamestecul în treburile lor interne, respectarea integrității teritoriale și dreptul popoarelor la autodeterminare”.
Ministrul de Externe din Rusia a mai spus că „în ziua de azi întrebarea nu este despre supunerea unui fel de ordine mondială bazată pe reguli, ci despre îndeplinirea de către toți a obligațiilor asumate la semnarea și ratificarea Cartei (a ONU) în totalitatea și interconectarea lor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News