Lupta împotriva inflaţiei, „suferinţe pe termen scurt”. FMI, avertisment
Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, avertizează că lupta contra inflaţiei poate duce la „unele suferinţe pe termen scurt”.
„Succesul în timp (al scăderii preţurilor) va fi benefic pentru avansul economiei mondiale, dar unele suferinţe pentru a ajunge la acest succes pot fi preţul necesar de plătit”, a declarat Georgieva, după ce FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei SUA în 2022 cu 0,8 puncte procentuale, la 2,9%.
Fondul Monetar Internaţional crede că Statele Unite ar putea evita intrarea în recesiune, a explicat Georgieva, dar a avertizat că perspectivele sunt expuse unor riscuri de deteriorare „semnificative”. Decizia Rezervei Federale a SUA (Fed) de a majora dobânzile va reduce cererea, apreciază FMI, scrie Agerpres.
FED a crescut iar dobânda
Pentru 2023, FMI a redus previziunea de creştere a economiei SUA la 1,7% (de la 2,3%).
Stabilitatea preţurilor este importantă pentru protejarea veniturilor în SUA şi pentru susţinerea creşterii, dar pentru realizarea acestui obiectiv ar putea exista „unele suferinţe” pentru consumatori, a apreciat Georgieva. În SUA, preţurile de consum au înregistrat în mai un avans de 8,6% în ritm anual, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.
Responsabilitatea pentru restabilirea unui nivel scăzut şi stabil al inflaţiei revine Rezervei Federale a SUA, iar FMI apreciază că dorinţa Fed de a majora rapid dobânda, până la un nivel de 3.5%-4%, ca fiind „politica corectă pentru reducerea inflaţiei”, a declarat Georgieva.
În 15 iunie, Rezerva Federală a SUA a majorat cu 0,75 puncte procentuale rata dobânzii, la un interval cuprins între 1,50% şi 1,75%, cea mai mare creştere începând din 1994, pentru a contracara inflaţia ridicată.
Separat, agenţia de evaluare financiară Moody’s a confirmat ratingul Statelor Unite la „Aaa”, şi a menţinut la stabilă perspectiva ratingului, citând ieşirea ţării din şocul pandemiei cu o soliditate economică „excepţională”.
„Moody’s se aşteaptă ca economia SUA şi profilul de credit să rămână reziliente la şocuri, inclusiv la actualele dificultăţi cu care se confruntă economia mondială, din cauza nivelul persistent şi ridicat al inflaţiei, a înăspririi condiţiilor financiare şi a invadării Ucrainei de către Rusia”, se arată în raportul Moody’s.
Criză alimentară în țările subdezvoltate. UE alocă 600 de milioane de euro pentru Caraibe, Africa și Pacific
Presaţi de ţările africane, cei 27 de membri ai UE au promis luni că vor aloca un miliard de euro, fără a oferi detalii, pentru lupta împotriva riscurilor foametei în Africa, legate de blocarea exporturilor de cereale ucrainene de care continentul african este foarte dependent.
Comisia Europeană propune în acest cadru să scoată 600 de milioane de euro din rezervele Fondului European de Dezvoltare pentru toate ţările din ACP (Africa-Caraibe-Pacific), proiect ce mai trebuie validat de statele membre ale UE.
Pachetul va fi format din 150 de milioane de euro pentru un ajutor umanitar imediat în numerar „de fiecare dată când va fi necesar”, prin mecanismele de protecţie socială existente.
La aceasta se adaugă 350 de milioane de euro pentru a susţine pe termen mediu şi lung producţia agricolă în ţările beneficiare şi a le ajuta să-şi întărească sistemele de aprovizionare alimentară.