Germania nu este bolnavul Europei, susţine preşedintele Bundesbank
Fotografie cu caracter ilustrativ realizată de Pexels
Joachim Nagel, preşedintele Bundesbank, contrazice afirmaţiile conform cărora Germania ar fi bolnavul Europei.
Preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, crede că actuala situaţie slabă a economiei germane este temporară, iar aceasta se află într-o poziţie bună pentru a se redresa, în pofida indicatorilor recenţi ce arată o performanţă lentă, transmite DPA.
„Germania nu este bolnavul Europei. Cred că este un diagnostic greşit, trebuie să avem mai multă încredere”, a declarat şeful Băncii Centrale a Germaniei, într-un interviu acordat miercuri publicaţiei de afaceri Handelsblatt.
Declaraţiile acestuia vin, însă, pe fondul unor date economice dezamăgitoare, care oferă puţine speranţe de redresare.
Institutul pentru Economie Mondială (IfW) şi-a înrăutăţit miercuri previziunile privind evoluţia economiei germane în 2023 şi în 2024, din cauza activităţii industriale slabe, a crizei din construcţii şi a reducerii cheltuielilor de consum.
Astfel, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un declin de 0,5% anul acesta, după ce în vară IfW estima o scădere cu 0,3%. De asemenea, IfW se aşteaptă la revenirea pe creştere a economiei în 2024, dar redresarea va fi modestă. PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un avans de 1,3% anul viitor, după ce în vară IfW estima o creştere cu 1,5%.
De ce a fost numită Germania bolnavul Europei
După ce a ieşit din recesiunea provocată de războiul din Ucraina, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea şi analiştii cred că este posibil să stagneze şi în trimestrul al treilea. În condiţiile în care ultimele trei luni din acest an ar urma să aducă o creştere de doar 0,1%, unii analişti au reluat expresia „bolnavul Europei” atribuită Germaniei după reunificarea din 1990.
CITEŞTE ŞI Germania, „bolnavul” Europei? Cifrele care arată declinul „motorului economic” al continentului
„Germania simte acum că vechiul model de afaceri industrial nu mai funcţionează”, a apreciat preşedintele IfW, Moritz Schularick.
Acesta a explicat că majorarea dobânzilor afectează economia. Totuşi, şeful Bundesbank este optimist în privinţa perspectivelor.
„Comparativ cu alte state, per asamblu, Germania este într-o situaţie bună şi nu doar în ceea ce priveşte şomajul scăzut şi sustenabilitatea datoriei. Nu trebuie să permitem să fie vorbit de rău conceptul ‘Made in Germany’. Modelul economic german nu este perimat, dar are nevoie de modernizare”, a declarat Nagel.
Acesta a atras atenţia supra necesităţii de a sprijini digitalizarea, gestionarea tranziţiei energetice şi de a face comerţul internaţional mai rezilient, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
bolnavul europei
bundesbank
germania
presedinte