Senatul a votat astăzi noul Birou permanent. Care sunt membrii acestuia și liderii grupurilor parlamentare
Membrii Biroului permanent au fost aleşi, în afară de preşedintele Senatului (care se alege la începutul legislaturii sau când se schimbă majoritatea parlamentară), prin vot secret electronic.
Senatorii s-au exprimat în favoarea componenţei Biroului permanent, anunţată de liderii de grup de la tribuna Senatului, prin vot secret electronic, cu 89 de voturi „pentru”, unul împotrivă, o abţinere şi 17 senatori nu au votat.
Grupul parlamentar al PSD, cu 48 de membri, are două funcţii de vicepreşedinte al Senatului – Robert Cazanciuc şi Paul Stănescu, un secretar – Ion Mocioalcă şi un chestor – Marius Dunca.
PNL are 39 de senatori şi este reprezentat în Biroul permanent de doi vicepreşedinţi – Virgil Guran şi Sorin Mihai Cîmpeanu şi un secretar – Roberta Alma Anastase, precum şi un chestor – Ciprian Pandea.
Grupului USR PLUS, cu 21 de membri, îi revine o funcţie de secretar al Senatului – Narcis Mircescu şi una de chestor – Sergiu Vlad.
Grupul AUR, cu 12 senatori, este reprezentat în Biroul permanent prin secretarul Sorin Lavric.
Din partea UDMR, cu 9 membri, Tanczos Barna ocupă una dintre cele patru funcţii de chestor al Senatului.
În conformitate cu prevederile art. 27 din Regulamentul Senatului, repartizarea funcţiilor în Biroul permanent se stabileşte la începutul fiecărei sesiuni ordinare, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, respectând ponderea numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de senatori.
De asemenea, liderii grupurilor parlamentare pentru actuala sesiune sunt: grupul PSD – Lucian Romaşcanu, grupul PNL – Daniel Fenechiu, grupul USR PLUS, Radu Mihai Mihail, grupul AUR – Claudiu Târziu, iar grupul senatorial al UDMR – Cseke Attila, conform Agerpres.