Politica

Fierbere mare în BPN al PNL pe asumarea răspunderii Guvernului Ciolacu. Surse: Unii lideri ar dori ieșirea de la guvernare

Liderii PNL votează în ședința de luni, 4 septembrie, a Biroului Permanent Național (BPN), dacă susțin sau nu asumarea răspunderii guvernului Ciolacu pe măsurile fiscale, potrivit unor surse.

Conform unor surse, numeroși șefi de filiale județene PNL au anunțat că se opun asumării răspunderi Guvernului. Motivul invocat de aceștia este că măsurile vor dăuna partidului.

Mai mult, în ședința de duminică, principalele critici au fost la adresa președintelui Nicolae Ciucă, dar și a ministrului de Finanțe, Marcel Boloș. Numeroși liberali le-au reproșat că ar fi subordonat partidul PSD-ului.

De asemenea, șeful PNL Vâlcea, ar fi propus ca PNL să iasă de la guvernare cu scopul de a salva partidul de la prăbușirea în sondaje.

Parlamentul a început a doua sesiune a anului, având ca priorități: măsuri fiscale, pensii, legea salarizării, jaloane PNRR / Guvernul vine să îşi asume răspunderea

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16,00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor. Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată la ora 13,30, iar la Senat – la ora 9,00.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar preşedintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi.

La final, vor avea loc şedinţe ale Birourilor permanente în noua componenţă pentru stabilirea ordinii de zi şi a programului de lucru din această săptămână. Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor.

De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.

În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ‘păcănelor’ din localităţi. Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate, facilităţi fiscale. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button