Politica

Robert Negoiță, scrisoare către Nicușor Dan: Sper că veți auzi strigătul disperat al comunității Sectorului 3 pentru salvarea terenului retrocedat ILEGAL din Parcul IOR

Edilul Robert Negoiță are o scrisoare deschisă către primarul Capitalei – Nicușor Dan.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a transmis o scrisoare deschisă către Primarul General la Capitalei, Nicușor Dan, prin care îl invită mâine, 31.08.2023, începând cu ora 17.00, alături de cetățenii Sectorului 3, în zona retrocedată din parcul IOR, pentru a răspunde cetățenilor Sectorului 3 ce decizie a luat cu privire la contestarea în instanță a dispoziției de retrocedare. Reamintim faptul că primarul Capitalei a declarat în urmă cu aproximativ 6 luni că va analiza situația retrocedării celor 12 hectare de parc și că, în 6 săptămâni va lua o decizie cu privire la salvarea parcului.           

Iată scrisoarea:

„Domnule Primar General,

Mă adresez dvs pe această cale, în speranța că, măcar în al doisprezecelea ceas, veți auzi strigătul disperat al comunității noastre, a Sectorului 3, o componentă semnificativă a orașului pe care îl conduceți, pentru salvarea terenului retrocedat ILEGAL din Parcul IOR.

Se fac șase luni, domnule Primar General, de când ați venit pentru prima oară să vedeți dezastrul făcut aici de cei care vor cu orice preț să ne fure parcul nostru, oaza noastră de liniște. Ați promis atunci că în cel mult șase săptămâni veți finaliza o analiză pe care voiați să o faceți și ne veți spune dacă veți lupta alături de noi pentru recuperarea acestor aproape 12 ha de parc ce NU trebuiau niciodată retrocedate sau veți rămâne fidel intereselor Mafiei Retrocedărilor.

Putem să ne imaginăm presiunea la care și dvs sunteți supus, poate teama ca urmare a amenințărilor și intimidărilor. Le știu prea bine, le primesc și eu pe toate căile posibile, doar, doar renunț și le fac jocurile. Dar împreună, domnule Primar General, dacă vă decideți să alegeți calea luptei drepte și întemeiate pentru a recupera ceva ce NU trebuia niciodată retrocedat, putem să aducem câștigul pentru comunitatea S3, pentru București.

În acest sens, vă aștept mâine, 31.08.2023, la ora 17:00, la intrarea în Parcul IOR dinspre Biserica Maramureșeană, alături de cetățenii Sectorului 3 ca să ne spuneți concluziile analizei dvs și decizia pe care o luați referitoar la calea pe care o alegeți: alături de noi pentru a reîntregi Parcul IOR sau alături de interesele josnice ale celor care vor să ne prădeze de o parte din cel mai frumos parc din capitală.

În speranța că interesul comunității va cântări mai greu în prioritățile dvs, aștept cu nerăbare să ne vedem mâine”, a transmis Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button