Ciolacu: Ține de fișa postului să iau legătura cu primarul PSD, tatăl celui care deține stația GPL din Crevedia?
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Premierul Marcel Ciolacu a susținut o conferință de presă chiar la locul tragediei din Crevedia.
„Prioritatea noastră, începând de noaptea trecută, a fost salvarea de vieți omenești și rămâne în continuare. Au fost transferate până acum patru persoane, o să mai existe câteva transferuri, astfel încât presiunea pe cele două spitale – Floreasca și Bagdasar – și pe echipa de medici, cărora le mulțumesc încă o dată, să scadă”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Întrebat cum este posibil ca firma unui fiu de primar să funcționeze ilegal vreme de trei ani de zile, Marcel Ciolacu a răspuns:
„În primul rând, eu sunt fiul cuiva. Ceea ce este cel mai important și eu vă garantez, la fel ca domnul ministru de Interne și doamna ministru a Justiției, că cel care este vinovat va suporta urmările. Am înțeles că e o problemă cu fiul primarului PSD. Nu vă supărați, eu nu trebuie să iau legătura cu tatăl nimănui. Dacă dumneavoastră, în fișa postului președintelui partidului vedeți că trebuie să iau legătura cu tatăl fiului care avea un GPL … eu nu am luat”.
IGSU confirmă că stația GPL din Crevedia funcționa clandestin
IGSU a confirmat că stația GPL din Crevedia funcționa clandestin, iar patronul acesteia, fiul primarului din Caracal, a pierdut autorizația în vara anului 2020.
Mai mult decât atât, pe hârtie, stația era închisă încă din octombrie 2020, iar vreme de 3 ani de zile operațiunile ar fi continuat clandestin. De doi ani încoace, stația GPL nu mai avea autorizație de mediu. Pe lista autorizațiilor lipsă s-ar mai număra și cele de la ISCIR și CNCIR.
‘Obiectivul a fost autorizat de către instituţia noastră, de către ISU Dâmboviţa, în octombrie 2011, ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule, cu o capacitate de 4.000 de litri. În 30.07.2020, în urma sesizări, se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie de tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu se mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii de securitate la incendiu.
În consecinţă, ISU constată pierderea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu şi totodată constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transvazarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07′, a declarat, duminică, Benone Gabriel Duduc.
Reprezentantul IGSU menţionează că 28 septembrie s-a efectuat un nou control inopinat şi s-a constatat că ‘obiectivul funcţionează’ în continuare.
‘Se constată, ca faptă contravenţională, funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei. De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor neomologat în care se transvaza GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei.