Politica

Florin Petre, primarul din Crevedia, care știa de neregulile de la stația GPL, vorbe goale: Sunt născut și crescut aici, nu mi-am schimbat buletinul

Florin Petre este la al doilea mandat de primar la Crevedia. Întâi a fost din partea UNPR, apoi din partea PSD.

În 2020, scria pe Facebook că vine în fața oamenilor fără promisiuni, ci cu fapte. Într-adevăr, omul n-a mințit. N-a venit cu promisiuni, adică deși a zis că știa despre ce se întâmpla la stația GPL, n-a făcut nimic: „Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de două-trei ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”.

De asemenea, când voia să obțină voturi pentru al doilea mandat la Primăria Crevedia, spunea că „ușa casei mele și telefonul meu au fost deschise de luni dimineața până duminica seara”. Acum însă… nu mai răspunde la telefon, spune el, de teamă să nu panicheze populația, deși tocmai tăcerea și lipsa explicațiilor duc la nesiguranță în rândul oamenilor.

Sau poate nu mai zice nimic de teamă să nu mai spună adevărul din greșeală, nevrând să facă acest lucru, cum a fost aseară când a recunoscut că știa câte ceva despre respectivul loc unde a avut loc explozia. Și consideră că tăcerea e de aur… decât să-și recunoască vină. Poate gândește pe principiul „dacă tăceam, filozof rămâneam”. Doar că în cazul de față, cu morți și răniți, nu prea se aplică această „gândire” a edilului.

Iată ce posta Florin Petre în 2020:

Speram ca in următorii patru ani sa ducem la bun sfârșit proiectele care acum sunt in derulare și celelalte proiecte pe care ni le-am propus. Nu vin in fata dumneavoastra cu promisiuni, nici cu laude, vin cu fapte. Am avut patru ani in care am făcut tot ce mi-a stat in putința sa realizez cat mai multe obiective rămase in urma și necesare pentru comunitatea noastră. Pentru cei care m-ați cunoscut personal și ati fost la primărie cred ca ați găsit in persoana mea un prieten, un sfătuitor și un ajutor din toate punctele de vedere.Usa biroului meu a fost deschisă in permanenta fără audiență tuturor celor ce au dorit sa vorbească cu mine. Mai mult decât atât usa casei mele și telefonul meu au fost deschise de luni dimineața pana duminica seara.Sunt un om născut și crescut in aceasta localitate, nu mi-am schimbat niciodată buletinul, nu m-am dezis niciodată de aceasta localitate. Vreau sa mulțumesc tuturor celor care au avut incredere in mine, ii sfătuiesc sa aibă in continuare pentru ca nu ii voi dezamagi, pentru mine a fost o cinste și onoare sa conduc aceasta localitate timp de patru ani! Sper sa ne sfătuim in continuare sa formam o echipa și sa aducem comuna acolo unde ii este locul. – 2020

Bună seara! Dragi prieteni, astăzi am depus a doua oară jurământul pentru funcția de primar,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button