Nu este bine să te ataşezi şi să te sacrifici prea mult pentru compania la care lucrezi: Când vremurile se schimbă vei fi primul aruncat în stradă şi nu vei înţelege de ce
Pandemia, lucratul de acasă, munca remote, războiul, schimbările economice peste noapte, reapariţia crizelor au adus în prim-plan relaţia dintre angajaţi şi companii/angajator. Angajaţii îşi detestă companiile la care lucrează, dând vina pe ele pentru tot ce li s-a întâmplat, chiar dacă sunt conştienţi că nu firmele sunt de vină pentru ce s-a întâmplat în ultimii ani.
Sau nu în totalitate.Aşa au apărut conceptele de „marea demisioneală” şi „quiet quitting”, adică vii la muncă dar îţi dai interesul tot mai puţin, ca o formă de protest pentru tot ce este în jur.
Angajaţii sunt cu nervii la pământ, depresia, frustrarea, anxietatea sunt la ordinea zilei, iar viitorul nu anunţă deloc o îmbunătăţire a acestei situaţii. Angajaţii se raportează la o companie, la compania la care lucrează ca la o persoană, spune George Butunoiu, consultant în executive research.
Când jumătate din timp ţi-l petreci la muncă/job, compania la care lucrezi nu mai este ceva impersonal, doar un nume, ci este ceva foarte personal. În aceste condiţii, tot ce este rău sau bine se raportează la companie. Aşa că angajaţii dau vina pentru tot ce li se întâmplă pe companie în primul rând, apoi pe şefii lor direcţi din companie, şi de-abia în al treilea rând pe societate, pe evenimentele din societate.
Oamenii dau vina pe companie în primul rând pentru că ea este aceeaşi, în timp ce şefii, colegii se mai schimbă.
Mulţi angajaţi spun şi cred că ei se sacrifică pentru compania la care lucrează, dau totul pentru ea, îndeplinesc toate cerinţele jobului, stau peste program, sunt în stare să se lupte pentru ea în toate formele, în timp ce pentu companie ei sunt doar nişte nume într-o organigramă. Iar când nu mai sunt utili – din „n” motive -, trecutul, sacrificiul nu mai contează deloc, aşa că sunt aruncaţi imediat în stradă când vremurile se schimbă sau când anii se adună în dreptul fiecăruia.
Mulţi nu realizează că de la un anumit nivel încolo experienţa nu mai contează dacă trec de un anumit număr de ani, de obicei peste 50 de ani.
Companiile sunt nemiloase, ele merg înainte lăsând în urmă cadavre dacă aşa trebuie, nu au memoria sacrificiului, şi se uită doar în prezent şi în viitorul imediat pentru a obţine un rezultat. Foarte mulţi angajaţi încep să realizeze că ceea ce le spune compania legat de valori, obiective, tradiţie, integritate, sunt doar nişte cuvinte ipocrite, care sunt călcate în picioare pentru obţinerea unui rezultat.
Cei care conduc companiile din top management şi din middle management se raportează numai la rezultate, iar ceea ce se întâmplă cu angajaţii care obţin acele rezultate, cu problemele lor, cu sacrificiul pe care îl fac, contează prea puţin. Companiile sunt obligate să meargă înainte indiferent de situaţie, indiferent de starea angajaţilor, ceea ce, dintr-o perspectivă personală a celor care lucrează acolo, este ca o lovitură de pumnal.
Când au nevoie de angajaţi, când au nevoie de munca lor,
