Comentarii

Dispreţul tuturor autorităţilor şi al statului pentru viitor: România îşi aruncă copiii la coş. În 20 de ani România a pierdut 140.000 de copii din categoria 0-4 ani şi nimeni nu îşi asumă responsabilitatea pentru un declin care va costa generaţiile viitoare

♦ Într-o lume în care toate statele se bat pentru demografie, România asistă nepăsătoare la adevărate drame în spitale şi şcoli – acolo unde se construieşte viitorul ♦ Cu o natalitate în prăbuşire, cu medici care încasează 10.000-15.000 lei lunar, cu asistente medicale ale căror salarii se apropie de cele din Vest, autorităţile dorm, incapabile de reacţie şi de a-şi proteja cetăţenii

Spitalele de stat, care înghit anual de la Casa de Sănătate 13 mi­liarde de lei (2,8 miliarde de euro) şi unde medicii câştigă peste 10.000-15.000 de lei lunar net, au devenit în anumite judeţe doar „o gaură neagră“, o sursă de venituri pentru manageri numiţi politic, pe care nu îi recomandă nimic pentru sistemul sanitar şi o „vacă de muls“ pentru mulţi medici care îşi completează veniturile cabinetelor private prin operaţiile efectuate în spitalele de stat şi care fac gărzile doar pe hârtie.

Sistemul de sănătate din multe oraşe din provincie a devenit doar o „capcană“ pentru pacienţi, inclusiv pentru tinere mame care mor în spitale rugându-se ore în şir de medicul de gardă să acţioneze, să le trateze. O nouă tragedie a lovit din nou sistemul sanitar după ce o tânără de 25 de ani însărcinată a murit în spitalul municipal din Botoşani după ore întregi de dureri, în care a rugat medicul de gardă să facă ceva. „Credeţi că se poate face ceva?“ este printre ultimele mesaje trimise de tânăra din Botoşani doctoriţei sale. Un spital cu 110 paturi pe ginecologie şi 10 medici ginecologi. Un spital unde cei doi medici şefi de secţie pe ginecologie câştigă lunar un salariu de 16.000 lei şi respectiv 18.000 lei net, iar la ora 14 sunt la consultaţii în cabinetul privat. Un spital cu un manager numit politic, fost lăcătuş mecanic, care a schimbat mai multe funcţii în instituţiile statului.

Dramele se ţin lanţ în România, înconjurate de nepăsare, nepăsare care costă vieţi în prezent şi accentuează dramatic declinul demografic. Natalitatea României este în picaj liber. Doar 171.000 de copii s-au născut în România în 2022, cu 13% mai puţini decât în 2021. În Botoşani, spre exemplu, în tot judeţul, doar 3.519 copii s-au născut în 2022, faţă de peste 4.100 cu un an în urmă. În acelaşi timp, şi la nivel naţional, şi în judeţul Botoşani mortalitatea infantilă creşte.

România are sub 1 milion de copii cu vârsta între 0 şi 4 ani.

An de an, numărul scade cu câteva zeci-sute de mii de copii, dar aceste cifre nu dau fiori reci autorităţilor, care nu fac politici publice, nu impun protocoale care să fie respectate în spitale, astfel încât tinerii să fie încurajaţi să crească un copil.

Iar în sănătate, toată agonia pacienţilor se întâmplă sub ochii autorităţilor, de la ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la Colegiul Medicilor, Direcţia de Sănătate Publică, managerii de spitale, şefii de secţie şi medicii care, în multe cazuri, cheamă pacienţii la privat pentru bani în plus.

Autorităţile privesc dramele din spitale fără să facă ceva concret.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button