Mihai Popa şi Dragoş Lungu, Muşat & Asociaţii: Telemunca inteligentă – Ghid pentru eficientizarea costurilor şi pentru un management activ al riscurilor
Mihai Popa, Deputy Managing Partner, Coordonator al Departamentului de Dreptul Muncii şi Beneficii ale Salariaţilor şi Dragoş Lungu, Managing Associate, Muşat & Asociaţii
Fostul sistem clasic (a se citi „rigid”) în care prestarea de muncă se realiza într-un singur spaţiu fizic de lucru pentru toţi salariaţii începe deja să dispară, din cauza scăderii beneficiului său economic şi a pierderii oportunităţii de a beneficia de o mare varietate de servicii oferite de societatea modernă (inclusiv din cauza acţiunii cronofage de deplasare de la domiciliu la locul de muncă şi invers).
În timp ce punctele centrale ale acestui articol ar putea să nu pară atrăgătoare pentru organizaţiile care încă opun rezistenţă schimbării, cu preocupări permanente legate de indicatorii de productivitate/performanţă (fără îndoială uşor gestionabile prin politici atente privind munca la distanţă şi reglementând indicatori de performanţă adaptaţi atât pentru management, cât şi pentru salariaţi, vizând aşteptări reale şi transparente din partea salariaţilor şi o monitorizare eficientă a performanţei), o mare parte dintre organizaţiile care utilizează efectiv telemunca nu par să o folosească la potenţialul său maxim.
O utilizare inteligentă a telemuncii presupune abordarea unor aspecte esenţiale privind modul în care tehnologia influenţează relaţia de muncă în contextul actual al accesului facil la tehnologie, în special în privinţa costurilor pentru angajatori şi a modalităţilor de a atinge un management eficient/util al riscurilor.
Deşi România se află în coada statisticilor UE în ceea ce priveşte utilizarea frecventă/ocazională a muncii de acasă (conform ultimelor date Eurostat), pandemia COVID-19 a determinat o creştere exponenţială a interesului pentru telemuncă/munca de acasă.
Cu toate acestea, companiile ar trebui să evite să se lanseze în astfel de programe de lucru flexibile înainte de a cunoaşte cum să abordeze subiecte juridice cheie, în vederea eficientizării costurilor şi a prevenirii riscurilor inerente.
„Munca de acasă” şi „telemunca” sunt, conform legii, două instituţii juridice (de dreptul muncii) distincte
Doar pentru că societăţile utilizează politici interne complicate şi încearcă să implementeze diferite instrumente pentru a facilita desfăşurarea muncii la distanţă nu înseamnă neapărat că una sau ambele instituţii de muncă sunt utilizate efectiv.
Pe scurt, posibilitatea de a munci de acasă este definită de Codul Muncii din România (i.e., de Legea nr. 53/2003) ca făcând referire la acei salariaţi care îşi îndeplinesc sarcinile legate de locul de muncă la domiciliul lor. Pe de altă parte, Legea nr. 81/2018 care reglementează activitatea de telemuncă („Legea privind telemunca”), intrată ulterior în vigoare, astfel cum a fost modificată de-a lungul timpului, prevede în mod expres că telemunca este acea formă de organizare a muncii în baza căreia salariatul, în mod constant şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice postului, ocupaţiei sau profesiei într-un alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, utilizând tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
Astfel, este destul de evident să concluzionăm că, în majoritatea cazurilor (dacă nu în toate cazurile) în care lucrătorul la domiciliu utilizează,
