Mario De Mezzo, prefectul județului Olt, spune că i-a fost refuzat accesul în Spitalul Județean Slatina după ce a primit sesizări că mișună gândacii la Cardiologie
Captură video Facebook Mario de Mezzo
Mario De Mezzo (PNL), prefectul județului Olt, a relatat experiența ‘inacceptabilă’ pe care a avut-o la Spitalul Județean Slatina, acolo unde a vrut să facă un control inopinat, având informații că ar exista gândaci la Secția de Cardiologie, dar i s-a refuzat accesul de către directorul medical.
‘Morții se îngroapă cu pământ, viii se îngroapă cu hârtii. Cam așa aș rezuma experiența de astăzi de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde am mers pentru un control inopinat, după câteva sesizări privind…gândaci în secția de cardiologie.
Detalii în video, iar concluzia este pe cât de simplă, pe atât de gravă: circul făcut de directorul medical nu era deloc necesar dacă nu aveau nimic de ascuns.’, a scris Mario de Mezzo, pe Facebook, text lângă care a postat și un video făcut în fața Spitalului în care a relatat în detaliu situația ‘inacceptabilă’.
Ce a zis Mario de Mezzo
‘În urma sesizărilor pe care le-am primit, conform cărora la Spitalul Județean de Urgență Slatina colcăie de gândaci la Secția de Cardiologie, am decis să fac, astăzi, un control inopinat. Am fost întâmpinat cu o rezistență virulentă din partea directorului medical, care nu este jurist, dar juristul a fost intimidat de acesta.
De altfel, juristul mi-a împărtășit punctul de vedere, respectiv că prefectul poate face control. Două ore mai târziu, după ce foarte multe hârtii au fost puse în mișcare, colegii de la DSP au reușit să intre în spital și să aibă acces pentru a face acest control. Mie nu mi-a fost permis accesul, să însoțesc colegii de la DSP, spunându-mi că trebuie, atenție, un ordin de prefect, semnat de prefect prin care prefectul îl deleagă pe prefect să facă acest control inopinat.
În sine, control inopinat înseamnă că intru și verific ca să mă asigur că totul este în regulă. Nu pentru că vreau să fac circ, precum a făcut directorul medical de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, ci pentru a mă asigura că locuitorii județului Olt au condiții decente în acest spital. I-am spus directorului medical faptul că un om care nu are nimic de ascuns… nu are nicio problemă să meargă cu mine în Secție și să îmi arate Secția.
I-am spus colegului director medical că mă îndoiesc, de exemplu, dacă ministrul Sănătății, al cărui reprezentant în teritoriu sunt, ar veni la un control la Spitalul Județean sunt convins că nu i-ar cere ministrului un ordin de ministru prin care să îl delege pe ministru să controleze această instituție publică.
Faptul că nu mi-a fost permis accesul îmi ridică suspiciuni că există într-adevăr probleme, cel puțin la acea secție. Le promit colegilor de la Spitalul Județean că luni voi sesiza Corpul de Control al ministrului Sănătății pentru a face un control amănunțit pe această tematică în tot spitalul și îi rog mult pe colegii din Corpul de Control să se asigure că își aduc toate actele pentru că,