Cum s-au pregătit avocații să atace OUG pe măsurile fiscale a lui Ciolacu: Dacă iese prost, o dregem în Parlament. Dau ordonanța, ieșim la atac
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, anunță că avocații nu vor sta cu mâinile în sân dacă OUG-ul pe măsurile fiscale va fi adoptată.
„În general, creşterile de taxe, în acest context în care economia este încetinită, nu face bine, pentru că ascunde venituri, pentru că produce bani la negru, pentru că blochează economia şi generează mişcări sociale complicate. Nemulțumirea avocaților este foarte mare pentru că ei zic „ăştia, dacă s-au gândit, dacă nu o fac acum o vor face. Dacă le-a trecut prin cap, sunt în stare să o facă. Şi, atunci, hai să fim pregătiţi”. Ce înseamnă asta… Înseamnă să îţi faci toate treburile, în sensul în care să preîntâmpini demersul anunţat – care nu este asumat public.
Inclusiv la nivelul PNL mi se spune că nu vom fi de acord, ca partid, cu CAS neplafonat şi majorarea la IMM-uri, ni se spune că PNL nu va susține aşa ceva. Însă, dacă o asemenea OUG va fi dată aşa – e dată de prim-ministru, deşi, în contextul în care MJ nu dă avizul, mi-e greu să cred că o va da – noi trebuie să fim pregătiți, trebuie să avem pregătit un memoriu pentru Avocatul Poporului care poate ataca OUG la CCR.
„Dacă iese prost, o dregem în Parlament”
Separat de asta, trebuie să avem pregătită o cerere de anulare a OUG în contencios administrativ pe procedură judiciară, cu cerere de suspendare şi cu invocarea unei excepţii proprii în cadrul acestei proceduri, trebuie să fim pregătiţi cu grupul de avocaţi ca să modificăm această OUG în Parlament de aşa manieră în care, dacă iese prost, să o dregem în Parlament şi, în ultimă instanţă, trebuie să fim pregătiţi ca profesia de avocat şi profesiile liberale să protesteze. Cuvântul „grevă” este impropriu, dar, în limbaj popular, prin grevă se înţelege blocarea serviciilor juridice.
Practic, avocatul nu poate face grevă. Grevă face salariatul – avocatul nu este salariat. Poate pur şi simplu să nu presteze servicii publice, în formă de protest – să blocheze activitatea de asistență judiciară, adică oficiile, să blocheze alte proceduri care nu se pot desfăşura fără ei”, a spus Daniela Fenechiu, la DCNews TV..
Întrebat de analistul politic Bogdan Chirieac ce înseamnă asta, de pildă, în cazul unui scandalagiu care este reţinut 24 de ore, liderul senatorilor PNL a spus: „Dacă nu are avocat, îl pun în libertate.”
„Aşa se întâmplă. Niciun avocat nu vine – este în protest – nu găseşti avocat din oficiu…”, a continuat analistul politic.
„Dau ordonanța, ieșim la atac”
„Pe vremuri, se mai găsea câte un spărgător de grevă, dar astăzi nemulţumirea este foarte mare. Avocaţii nu îşi doresc un protest. Dacă vă gândiţi la ultimii trei ani… Am avut un an şi jumătate de pandemie, cu instanțe închise, cu stat în casă, cu venituri diminuate. După care, când să îşi revin lucrurile,