Poliţele de asigurare Euroins ar putea fi valabile până în decembrie, dacă Guvernul aprobă solicitarea ASF
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Valabilitatea poliţelor de asigurare Euroins, companie intrată în faliment, ar putea fi prelungită.
Poliţele RCA încheiate cu Euroins ar putea fi valabile până în decembrie, dacă guvernul aprobă solicitarea depusă în acest sens de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Tribunalul Bucureşti, care a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins, a anunţat că poliţele mai sunt valabile până la 9 septembrie, însă până acum asiguraţii nu s-au grăbit să-şi facă unele noi la o altă companie. Noul termen ar urma să fie aprobat de executiv printr-o ordonanţă de urgenţă, a precizat Valentin Ionescu, director general în cadrul ASF, care a explicat că multe dintre poliţe vor expira oricum între timp, scrie Rador.
„Lunile septembrie, octombrie şi noiembrie expiră, în fiecare lună, aproape 300.000 de poliţe, urmând ca în decembrie să rămânem cu un număr mai mic de poliţe, care ar putea fi suportabil din punct de vedere operaţional de către cele câteva societăţi de asigurări care sunt active pe piaţă”, a declarat Valentin Ionescu.
În momentul declarării falimentului Euroins, cel mai mare asigurator RCA de la noi din ţară, erau încheiate peste două milioane de poliţe. Titularii care nu au daune avizate de poliţie pot solicita restituirea diferenţei de primă.
FGA, plăţi de peste 400 milioane lei în prima jumătate de an. Câţi bani s-au plătit pentru poliţele Euroins
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a făcut plăţi de 434,3 milioane lei în primele şapte luni, plăţile efectuate pentru Euroins SA ridicându-se la 27,2 milioane lei, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Conform sursei citate, 46.617 cereri de plată a achitat FGA în primele şapte luni. Plăţile au fost efectuate pentru societăţile de asigurări aflate în faliment.
Astfel, FGA a achitat: 38.426 cereri de plată în sumă de circa 380,3 milioane lei pentru creditorii de asigurări ai Societăţii City Insurance SA, 268 cereri de plată în sumă de circa 7,8 milioane lei pentru creditorii de asigurări ai Societăţii Astra SA, 326 cereri de plată în sumă de circa 18 milioane lei pentru creditorii de asigurări ai Societăţii Carpatica Asig SA şi 6 cereri de plată în sumă de circa 957.000 lei pentru creditorii de asigurări ai Societăţii Certasig SA.
Pentru Euroins SA, societate în cazul căreia plăţile au început la data de 17 Mai 2023, au fost achitate 7.591 cereri de plată până la 31 Iulie 2023, plăţile efectuate însumând circa 27,2 milioane lei. Un număr de 109.577 cereri de plată au fost înregistrate pentru Euroins SA, la 31 iulie 2023.
Din totalul cererilor înregistrate pentru Societatea Euroins SA, mai mult de jumate reprezintă solicitări de despăgubiri pentru dosare de daună, respectiv: 65.314 cereri de plată privind acordarea despăgubirilor/indemnizaţiilor-Anexa 10, 44.263 Cereri de restituire primă-Anexa 9.
„Menţionăm că termenul limită de depunere a cererilor de plată nu curge la acest moment, creditorii de asigurare ai societăţii Euroins SA au posibilitatea de a depune cereri de plată în continuare,