Marile proiecte de îndiguire. Stângă (PNL): Suntem oarecum presați de termenele din PNRR
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Deputatul liberal George Stângă a explicat care sunt prioritățile autorităților privind marile proiecte de îndiguire.
George Stângă, deputat și președinte PNL Galați, a vorbit despre marile proiecte de îndiguire:
„Vă refereați la fondurile alocate îndiguirilor și într-adevăr sunt necesare în multe zone unde vine apa de pe versanți și face prăpăd. Pe de altă parte, nici nu aș vrea să tragem Dunărea la conductă, așa cum s-a întâmplat în vremea lui Ceaușescu, să faci un jgheab de-a lungul Dunării. Mă gândesc la renaturări, pentru dacă aveați între Galați și Tulcea mica deltă, care era o zonă superbă, aceasta a fost îndiguită chiar în 1989 și au redat-o agriculturii, adică mai nimic. Niște hectare de porumb și rapiță în loc să fie o mirifică deltă cu beneficii în piscicultură, turism și așa mai departe. Nu cred că va mai fi posibilă reîntoarcerea la natură în aceste zone“, a explicat Val Vâlcu.
„Este un proiect amplu cel despre care vorbiți dumneavoastră, un proiect major, și cu siguranță că pentru a lua o decizie politică pe un asemenea proiect trebuie să existe un consens în coaliție, adică partea parlamentară să sprijine gândirea guvernamentală astfel încât el să producă efecte. Trebuie să ne gândim, nu știu dacă a fost luat în calcul, pentru că eu nu am auzit nicio discuție pe această temă până acum în Parlament sau la nivel guvernamental, deoarece acum suntem oarecum presați de termene pe partea de PNRR, sunt niște bani sigur care vin și vrem să asigurăm toate mijloacele legale necesare pentru ca acești bani să nu se piardă.
De la începutul anului viitor, atunci când toate lucrurile vor intra pe cursul normal, cred că putem să ne gândim cu celeritate și asupra unor proiecte majore de dezvoltare a României așa cum ați menționat și dumneavoastră“, a replicate deputatul liberal George Stângă, la emisiunea „La Sud prin Sud Est“, la DC News și Lider FM.
Statul îi transformă pe români din consumatori în prosumatori… dar nu pe toţi. „Chichiţa” din lege care „nu este atât de simplă ca la prima vedere”
Românii care vor independenţă energetică pot accesa fonduri europene pentru montarea de panouri solare. Problema este că nu toţi românii au acces la acest program al Administraţiei Fondului de Mediu, din cauza unei „chichiţe” legislative. Ce modificări urmează să fie aduse legii, dar mai ales când, aflaţi în rândurile următoare.
„Am observat că războiul din Ucraina a dus la o creştere accelerată a preţurilor pe partea de energie, mă refer la curentul electric şi gaze. Dacă partea de gaze o rezolvăm într-o proporţie destul de mare odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, rămânem cu partea de curent electric. Aici, gândirea statului român este să acţioneze într-un timp cât mai scurt, astfel încât efectele negative care se resimt asupra economiei româneşti să fie stopate cât mai rapid. Primul pas este deschiderea prin Administraţia Fondului de Mediu a unei surse de finanţare de 25.000 lei,