Nu mai știu de câte ori au tot dezbătut parlamentarii noștri proiecte de lege pentru tăierea pensiilor speciale și le-au votat într-o veselie, parcă rugându-se de fiecare dată printre dinți: „Dă, Doamne, să nu fie constituțională!”.
Dumnezeu le-a ascultat ruga de fiecare dată, inclusiv zilele trecute. Faptul l-a înfuriat la maximum pe liderul PSD, care și-a încordat amenințător mușchii, anunțând soluții radicale: „Săptămâna viitoare vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecțiile CCR”. En garde!
En garde, numai că de joi, când rostea aceste vorbe, au trecut zile, nu ceasuri. Azi, când aștern aceste rânduri, e duminică, mâine începe respectiva săptămână „viitoare” și n-am auzit să fi convocat ceva președintele Camerei Deputaților. În loc să se ocupe de convocarea Parlamentului, s-a dus la piață, să vadă „cu ochii lui” dacă a scăzut prețul la cartofi.
A aflat că a scăzut. Punct ochit, punct lovit. Super!
Nu zic că-i rău să scadă prețul la cartofi, dar verificarea la tarabă o putea face oricine: secretara, un șef de cabinet, un consilier, orice funcționar și chiar șoferul domniei sale. Ba și orice telespectator se poate informa oricând, prin Internet, despre prețul la cartofi, dacă îl interesează. Dar convocarea parlamentarilor într-o sesiune extraordinară nu o pot face decât „președinții celor două Camere” (Constituția României, art. 66, al.3). Nimeni altcineva.
Iar președinții celor două camere nu lasă impresia că le-ar arde călcâiele să finalizeze odată legea care reglementează pensiile speciale.
În opinia mea, dacă domnul Ciolacu s-ar fi grăbit cu adevărat, ar fi cerut să fie convocată sesiunea extraordinară chiar joi, atunci când anunța public că o va convoca. Altfel, mă întreb, la ce a servit anunțul public făcut cu atât aplomb, dacă n-a fost urmat de nimic în următoarele ceasuri sau chiar zile?
Parcă-parcă o intuiție îmi spune că domnul Ciolacu își încordează mușchii, dar nu prea are chef să se grăbească. Așa cum, nici până azi, nu s-a grăbit nimeni cu tăierea pensiilor speciale, așa cum discutăm nu de săptămâni sau luni, ci de ani și cum am ajuns aici unde am ajuns. Adică încă mai discutăm și anunțăm că vom convoca, dar nu convocăm. Cel puțin până duminică seara când scriu aceste rânduri, nu s-a aflat că ar fi convocat cineva ceva.
Dacă faci convocarea luni sau marți, ca să vină parlamentarii miercuri sau joi, înseamnă că am pierdut fix o săptămână.
Contează câteva zile? Oho, contează al naibii: chiar domnia sa atenționa că mai avem doar o lună și, dacă la Bruxelles nu se află că legea e OK la București, vom pierde fondurile europene prevăzute în PNRR. Auzi, termenul fatal este o lună și noi am pierdut o săptămână! Au mai rămas trei săptămâni, în care trebuie formulate amendamentele, trebuie dezbătute, votate, trebuie așteptat în cazul când mai trimite cineva și noua lege, iarăși la CCR (domnul Drulă atâta așteaptă!) și trebuie promulgată legea.
