Ani de zile, considerați clienți speciali, turiștii ruși sunt alungați din Europa. În multe țări, scene violente și proteste împotriva lor – Video
Biletele și-au triplat prețul, iar zborurile directe din Rusia spre destinațiile de pe bătrânul continent s-au rărit. O călătorie cu avionul se face cu escale, tranzit și ore lungi de așteptare.
Sunt țări care nu mai acordă vize turistice cetățenilor ruși, dar și în statele considerate prietene de către Kremlin, aceștia nu sunt văzuți cu ochi buni și apar incidente.
În urmă cu 13 ani, într-un club turistic din Bodrum, Turcia, în timp ce mă aflam în vacanță cu familia, am asistat la un episod ciudat. Era o zi călduroasă, cu o temperatură de peste 35 de grade, iar în jurul orei 11:00 înotam în piscină.
Într-un capăt al bazinului era un bar care servea clienții aflați în apă, un mod exotic de a bea ceva la răcoare. Vreo patru, cinci bărbați de naționalitate rusă consumau vodcă și vorbeau tare în fața tejghelei aqua-barului. La un moment dat, observ mai mulți ospătari că vin dinspre restaurant cu calupuri mari de gheață și le aruncă în piscină, lângă ruși.
Aceștia râd în hohote, țipă și dau paharele cu tărie peste cap de bucurie că se răcorește piscina.
Scena mi-a rămas în memorie pentru că, atunci, a fost pentru prima dată când m-am confruntat cu valul de ruși din clasa de mijloc plecați în vacanță în străinătate, comportându-se ca acasă, în Rusia.
Începând cu anii 2000, rușii au devenit o sursă importantă de venituri pentru investitorii europeni din domeniu. Deși erau neciopliți și, de multe ori, agresivi, toată lumea închidea ochii pentru că plăteau bine. Aveau mulți bani.
Turcia a devenit o destinație extrem de populară pentru rușii care plecau în vacanță.
O combinație de lux, servicii de calitate și prețuri accesibile au făcut ca-ntr-o perioadă de un deceniu, turismul din Antalya să fie dependent, în cea mai mare parte, de ruși.
Același fenomen s-a întâmplat și în stațiunile de schi din Austria, în care rușii au devenit principala sursă de venit, în timp ce occidentalii, mult mai atenți cu banii și mereu în căutarea unui raport calitate preț ideal, au căzut în plan secund. Oricum veneau și cheltuiau puțin.
GEORGIA. Astoria Grande, ultimul vas de croazieră din Rusia care a ancorat în portul Batumi, se îndepărtează de țărm după mai multe zile de proteste ale localnicilor care nu voiau turiști ruși, considerați invadatori, la ei în țară – Foto: Hepta.ro
Un bilet de avion către Europa costă 1.000 de euro
Dar invazia turiștilor ruși în Europa a dus rapid la creșterea prețurilor prin cererea tot mai mare de locuri de cazare, dar și la scăderea calității serviciilor.
Banii aduși de ruși au reprezentat un impuls pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, dar și o deformare a pieței din domeniu.
Începând cu 2022 situația s-a schimbat dramatic. Turiștii ruși s-au rărit semnificativ, iar cei care încă mai călătoresc provoacă o serie de probleme atât hotelierilor cât și afacerilor conexe.