MOTTO: Niciodată nu-i prea târziu să-ți ceri scuze
Se petrec evenimente care, la prima vedere, nu par a avea legătură între ele. Vârstnicii sunt maltratați chiar de cei care incasează bani ca să-i îngrijească, o femeie naște direct pe trotuar, chiar în curtea spitalului, neconsultată de nimeni, iar un pacient moare brusc, la puțin timp după ce s-a întors de la același spital, trimis acasă ca perfect sănătos.
Deși cazurile nu par a avea legătură între ele, există totuși un numitor comun, iar acesta se numește empatie. Mai exact, non-empatie. Ar trebui să fie mai mult decât simpla legătură profesională dintre cel aflat în suferință și tămăduitorul lui. Ar trebui să fie acel climat de afabilitate și dăruire, de care se simte mare nevoie atunci când unii și-au pus profesia în slujba celor aflați în suferință, iar aceștia și-au pus speranțele în ceilalți.
Din păcate, nici pentru femeia care a născut pe trotuar, nici pentru bărbatul aflat în pragul morții, dar trimis acasă sănătos tun și nici pentru vârstnicii din azile, personalul respectivelor instituții nu pare să fi simțlt cât de puțină empatie, tratându-i ca pe niște manechine nedorite.
În recentul caz al nașterii pe trotuar, pacienta a fost din start dezagreată tocmai de angajatele care s-ar fi cuvenit să fie prietenoase cu ea. Trezită din somn, o asistentă buimacă a strâmbat din nas, când a văzut ce dizabilități grave are pacienta nou-sosită și, mai ales, din ce etnie provine, desigur dezagreată de dânsa.
Numai așa îmi explic recomandarea tăioasă pe care susține că ar fi auzit-o de la ea proaspăta bunică, mama celei care născuse pe troturar: „Ieșiți cu ea la poartă și așteptați acolo să vină Salvarea”. Chiar dacă, poate, n-a fost tratată cu exact aceste cuvinte, pacienta avea oricum motive să părăsească un spital, unde nu vine nimeni s-o consulte.
Ia să fi fost gravida asta nu o persoană cu dizabilități de etnie rromă, ci o distinsă doamnă din elita Urzicenilor, o cunoștință bună de-a primarului, prietenă cu mulți dintre cei aflați la butoanele urbei și sosită la spital cu poșeta doldora de plicuri, mai plinuțe pentru doctori, mai subțirele pentru asistente și subțirici de tot pentru restul personalului! Ar mai fi trimis-o cineva la poartă, ca să aștepte Salvarea acolo?
N-ar fi invitat-o imediat în cabinet, să bea împreună o cafeluță, până vine s-o consulte doctorul de gardă? S-o consulte, bineînțeles, întrucât chiar dacă ginecologia nu-i specialitatea lui, o consultație în cabinetul medicului este de o mie de ori mai recomandată, decât nașterea în fața porții, asistată de echipajul SMURD, echipat ca de anti-tero.
Dar, întrucât gravida provenea din Bărbulești, un fel de suburbie a Urzicenior, nu din clubul select al celor aflați la butoane, asistenta nici măcar nu s-a obosit să-l informeze pe medicul de gardă că i-a sosit o pacientă – cel puțin așa a rezultat din primele rapoarte ale organelor de control.
Nu cred ca persoana,
