Va fi lumea confruntată din nou cu creşteri ale dobânzilor băncilor centrale? Şi asta după ce, în ultimul deceniu, în Statele Unite, în zona euro, în Japonia, chiar şi în Cehia, Polonia, Ungaria, magia „dobânzilor zero” dăduse speranţe că politica monetară va sprijini semnificativ creşterea economică fără să trezească din somn balaurul numit inflaţie?!… Mai ales că, după stagflaţia provocată de crizele petrolului anilor’70, inflaţia chiar intrase într-o dulce somnolenţă.
Nu în întreaga lume însă! Şi nu în România, care între anii 1990 – 2019 a fost pusă la încercare de cinci mari cicluri inflaţioniste, ci în acele ţări ale căror bănci centrale au putut să-şi coboare dobânzile aproape de zero sau chiar la zero. Inflaţia, despre care aceste ţări nu mai ştiau bine dacă doar a intrat în somnolenţă sau a dispărut din vieţile lor, pentru că nu le-a deranjat timp de mai bine de patru decenii. Din acest motiv acum, atât Fed cât şi BCE, spun că suportă o inflaţie cum lumea nu a mai văzut de la crizele petroliere.
Asemenea României, Cehia, Polonia şi Ungaria, ţări cu care ne comparăm de regulă, nu au avut motive să uite de inflaţie în vremea de după crizele petroliere. Polonia, mai cu seamă, s-a confruntat cu două episoade inflaţioniste puternice, unul în anii 1980, în timpul primei reforme de trecere la economia de piaţă, şi altul în anii 1990 când a experimentat terapia de şoc lăsând inflaţia să urce la peste 600 la sută. În acelasi timp, şi Cehia, şi Ungaria au avut de suportat pusee inflaţioniste, chiar dacă nu de anvergura celor din Polonia. Şi totuşi, băncile centrale din aceste trei ţări, ajutate de poziţiile bune ale bugetelor şi ale balanţelor de importuri-exporturi naţionale, au urmat marile bănci centrale din lume, coborând dobânzile spre zero, chiar dacă în unii ani au forţat nota. Tocmai din acest motiv, pentru că au mers cu prea mult avânt cu dobânzile spre zero, s-au trezit încă din 2019 cu rate mari ale inflaţiei şi au fost silite să treacă în grabă şi agresiv la creşteri de dobânzi. Astăzi sunt campioane la creşterea dobânzilor.
Marile publicaţii din Europa, care au făcut din inflaţie o temă de prim-plan, au analizat cu de-amănuntul graba „flancului estic” de a se arunca primul în linia întâi a bătăliilor pentru creşterea dobânzilor. Deşi băncile centrale din acest flanc nu au acţionat fără să analizeze temeinic ce fac Fed şi BCE. Mai ales că, deşi au acţionat cu încetinitorul, deseori căutând cu lumânarea motive să amâne decizii importante, în dezbaterile publice pe care le-au antrenat a fost adunat atâta material documentar valoros încât, după ce această criză va trece, va exista o bază solidă pentru scrierea viitoarelor cărţi de politică monetară.
Indiferent de paşii făcuţi, mai înceţi ori mai grăbiţi, prea puţine speranţe se mai leagă azi de magia „dobânzilor zero”. Miza creşterii dobânzilor a câştigat deja partida. Mai stăruie însă o întrebare: „Cât de mult să crească aceste dobânzi?”…Cărţile vechi scriau că inflaţia mare,
