Actualitate

Românii, nemulțumiți de locul de muncă. Majoritatea, pe picior de plecare. Cele mai „vulnerabile” domenii

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Doar doi din zece români au în plan să rămână la actualul loc de muncă, în următorul an.

Conform unui studiu realizat de o agenţie de PR în colaborare cu o platformă de recrutare online, aproximativ un sfert dintre angajaţii români (21%) intenţionează să rămână la actualul loc de muncă în următorul an, în timp ce majoritatea este hotărâtă să facă o schimbare în carieră, scrie Agerpres.

Datele centralizate de MSL The Practice, parte din Publicis Groupe România, şi eJobs România, arată că o parte dintre respondenţi sunt deschişi să schimbe ceva, deoarece îşi doresc un loc de muncă în alt domeniu. În ceea ce priveşte domeniul de activitate dorit, peste 40% dintre manageri şi-ar dori ca noul job să fie în acelaşi domeniu precum cel din prezent, în timp ce persoanele din categoria „blue collars” (muncitori) dovedesc cea mai mare deschidere către o schimbare a domeniului (40%). Domeniile în care există cea mai mare intenţie de a schimba locul de muncă sunt: auto, HoReCa, Oil&Gas şi Retail, în timp ce domeniile cu cea mai scăzută rată de fluctuaţie sunt IT & C şi Media&Advertising.

Potrivit sursei citate, cei 3 factori care determină schimbarea locului de muncă sunt beneficiile salariale/atmosfera de lucru (6 din 10 români), stilul de management toxic (60%) plus atmosfera de lucru ostilă (58%), şi dorinţa de a avea un salariu mai mare, în special pentru muncitori şi salariaţii fără funcţie de conducere.

Cercetarea indică faptul că o mare parte dintre şomeri (39%) stau în şomaj până la şase luni, după acest interval procentele scad considerabil. Durata medie de timp petrecută la acelaşi loc de muncă este de 2,5 ani, iar managerii sunt cei care schimbă cel mai rar angajatorii, ultima schimbare de job fiind acum cinci ani pentru 36% dintre ei.

Salariul şi beneficiile oferite, criteriile după care este ales angajatorul

Pentru 86% dintre angajaţii participanţi la studiu, salariul şi beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a unui angajator, mai ales pentru salariaţii fără funcţie de conducere (90%). Pe locul doi, cu 62%, se află echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, iar acest aspect este mai important pentru manageri, cu 66%.

Atmosfera de lucru joacă şi ea un rol esenţial, fiind un factor motivant pentru 59% dintre angajaţi în alegerea unui angajator, mai importantă decât posibilitatea de perfecţionare sau planul de carieră pentru majoritatea participanţilor la studiu. Cu toate acestea, managerii sunt mai motivaţi de posibilitatea de perfecţionare şi cultura organizaţională, faţă de celelalte categorii de angajaţi.

De asemenea, pentru şapte din zece români, un stil de management transparent, bazat pe încredere şi fără presiune este principalul factor de creştere a loialităţii faţă de un angajator, cu o importanţă crescută pentru manageri (8 din 10). Atmosfera plăcută de lucru se află pe locul 2, cu 64%, iar creşterile salariale pe locul 3, cu 59%.

În acelaşi timp,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button