La fel ca în cazul Colectiv, la fel ca în cazul Caracal, a fost nevoie să moară cineva și alții să treacă razant pe lângă aceeași soartă la festivalul Saga pentru a începe să vorbim despre un fenomen extrem de grav. Să vorbim, pentru că de schimbat probabil nu se va schimba nimic, așa cum nu s-a schimbat nici după Caracal, nici după Colectiv.
Drogurile nu mai sunt o chestiune exotică, nu mai suntem demult doar o țară de tranzit. Fenomenul este extem de extins, până la porțile școlilor, uneori chiar dincolo de ele.
Teoretic, există instituții specializate ale statului de la DIICOT, poliție – BCCO, Agenția Națională Antidrog (ANA), care ar trebui măcar să înțeleagă fenomenul. Practic, toți cei cu care vorbești off the record îți spun că noi stăm pe o bombă cu ceas ale cărei dimensiuni nu le cunoaștem.
Ce s-a întâmplat la Saga este doar vârful aisbergului.
Când a fost scăpat fenomenul drogurilor de sub control în România?
„Nu a fost niciodată sub control. Lucram după ureche, nu avem analize de risc, nu cunoaștem zonele de risc, nu gestionăm crima organizată din unele zone, nu avem o strategie bazată pe identificarea și monitorizarea zonelor de risc. Noi nu combatem traficul. Ne mulțumim cu ce pică. Reacționăm pe informații. Mor oameni și începem să ne întrebăm”, spune unul dintre puținii specialiști în domeniu.
Da, și în alte țări mor oameni din cauza supradozelor, inclusiv la mari festivaluri, însă noi am fi avut șansa încă de acum mulți ani să nu repetăm erorile și să folosim experiența celor care s-au lovit de fenomen primii. Nu am făcut nimic pentru că ne consideram doar țară de tranzit. Să fie la ei acolo, cum ar veni, dar acum e și la noi exact la fel.
Așa se face că nici măcar nu am încercat să evaluăm dimensiunea fenomenului. DIICOT scrie în bilanțul pe 2021 că a confiscat aproximativ 2,8 tone de droguri. Și ele reprezintă cât din ce s-a traficat? Evaluări neoficiale spun că numai în București s-ar vinde zilnic 50 de kg de droguri. Asta înseamnă vreo 18 tone/an. Numai în București. Cine de unde le aduce, cine le distribuie?
Nimeni nu înțelege cu ce se ocupă concret ANA, agenție cu 300 de angajați și condusă de un comisar-șef, în afară de raportul anual de activitate, din care aflăm că fenomenul stagnează, deci e de bine.
Site-ul ANA e plin de știri și poze cu steaguri despre diverse campanii, adică cea mai ineficientă formă de combatere a consumului.
La vârsta cea mai vulnerabilă, o spune orice psiholog, adolescenții tineri nu dau doi bani pe informația oficială, pe pliante, pe avertismentele de pe pachetele de țigări. Tentația e imensă, dorința de afirmare a independenței în orice mod, chiar autodistructiv, la fel.
„Programele, proiectele şi intervenţiile de prevenire au avut ca obiectiv informarea,
