Dreptul la inițiativă. Ciuhodaru cere sprijinul europarlamentarilor români. Victor Negrescu, reacție
Foto: Facebook Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu și-a exprimat punctul de vedere privind o inițiativă legislativă a colegului său Tudor Ciuhodaru.
Europarlamentarul Tudor Ciuhodaru a depus un amendament ce prevede acordarea dreptului la inițiativă legislativă directă și generalizată Parlamentului European:
„Vreau ca vocea fiecărui român să conteze în toate, în absolut toate deciziile legislative luate la nivel european. Pentru ca acest lucru să se întâmple de urgență am inițiat și depus un amendament ce prevede clar acordarea dreptului la inițiativă legislativă directă și generalizată Parlamentului European prin modificarea rapidă a Acordului cadru din 2010. Asta până când vom modifica și tratatele la nivel european. Sper să mă susțineți în acest demers.
Motivațiile acestui demers sunt clare:
1. Parlamentul European e singurul parlament din lume care nu are un drept general direct de inițiativă.
2. De la înființarea sa Parlamentul european e singura instituție a UE aleasă în mod direct dar nu are un drept general direct de inițiativă. Această situație paradoxală este precizată chiar în articolul 17 alineatul (2) din TUE
3. Dreptul de inițiativă legislativă aparține doar Comisiei.
4. Realitatea ne arată azi că „Dreptul (medieval!) de a adresa o petiție regelui” încorporat în tratate prin articolul225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) nu funcționează în practică! Rapoartele din proprie inițiativă și rezoluțiile Parlamentului (ce constituie un instrument important pentru definirea agendei politice a UE) înaintate Comisiei sunt transpuse în legislație într-o proporție mică și au rată de reușită de extrem de mică (doar 30 la sută) sau foarte târziu (majoritatea rapoartelor de inițiativă legislativă adoptate din 2011 nu au fost urmate de nicio propunere legislativă din partea Comisiei până în 2019).
5. Mai mult decât atât acest articol 225 din TFUE prevede doar că „în cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele sale”. Doar atât!
6. Astfel, rolul Parlamentului European, ca unică instituție a UE aleasă direct, nu este încă pe deplin recunoscut.
7. Practic, nici azi nu se respectă tradițiile constituționale ale statelor membre.“, a scris Tudor Ciuhodaru.
De asemenea, acesta și-a exprimat dorința ca ceilalți europarlamentari români să susțină demersul său.
Ce spune Victor Negrescu?
În acest sens, Victor Negrescu, parlamentar european din partea Partidului Social Democrat, a fost contactat de redacția DC News pentru a oferi un punct de vedere referitor la inițiativa lui Tudor Ciuhodaru:
„Dreptul de inițiativă al Parlamentului European este deja inclus în rezoluția la care am lucrat toți cei care suntem în comisia pentru afaceri constituționale și care am făcut parte din Conferința privind Viitorul Europei. Propunerea lui Tudor este în această logică, este pozitivă și o salut.
De fapt, dreptul de inițiativă a fost inclus și în concluziile Conferinței privind Viitorul Europei. S-a ajuns la un acord pe acest punct în rezoluția Parlamentului European ce urmează a fi votată mâine, iar propunerea privind dreptul de inițiativă o să fie susținută“,