Fonduri europene și naționale pentru dezvoltarea județului Giurgiu. Dan Motreanu (PNL) face bilanțul
FOTO: Facebook/DanMotreanu
Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL) a făcut un scurt bilanț al investițiilor din fonduri europene și naționale în dezvoltarea județului Giurgiu.
„Folosim fonduri europene și naționale pentru dezvoltarea județului Giurgiu. Ne asigurăm că giurgivenii vor avea acces la servicii esențiale – gaze, drumuri, apă. Echipa PNL Giurgiu își respectă promisiunile de campanie.
Ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea, a fost astăzi în județul Giurgiu pentru a discuta cu primarii din localitățile județului despre proiectele finanțate de instituția pe care o conduce și pentru a vedea pe teren stadiul acestora.
Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, inițiat și susținut de Partidul Național Liberal, județului Giurgiu i-a fost alocată suma de 1.178.814.542 de lei pentru drumuri, alimentare cu apă și sisteme de canalizare.
În privința gazelor naturale, Adrian Veștea și Sebastian Burduja, ministrul liberal al Energiei, tocmai au semnat un ordin privind finanțarea a 21 de proiecte de construire sau extindere de rețele de gaze naturale, în valoare de 191,5 milioane de lei.
Accesăm și fonduri europene. La nivelul județului Giurgiu au fost încheiate un număr de 54 contracte de finanțare prin PNRR în valoare de 221,9 milioane de lei.
Adrian Ioan Veștea s-a oprit în localitățile Oinacu și Băneasa, două exemple semnificative pentru eforturile administrației locale de dezvoltare a unor localități. A verificat situația lucrărilor de modernizare a drumurilor de interes local din comuna Băneasa. De asemenea, a văzut pe teren stadiul lucrărilor la două proiecte din comuna Oinacu – o sală de sport și modernizarea și dotarea unui dispensar uman”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
dan motreanu
dezvoltare
judetul giurgiu
pnl