Politica

Robert Cazanciuc de Ziua Forțelor Aeriene: Să le cinstim memoria celor care și-au frânt aripile pentru protejarea cerului României

În cer nu sunt frontiere între România și Moldova de astăzi, a ținut să precizeze senatorul PSD Robert Cazanciuc cu ocazia zilei Forțelor Aeriene Române.

„De fiecare dată când am ocazia sa stau în preajma unui avion sunt fascinat de cum reușesc aceste păsări de fier să zboare.

Cum a fost posibil? Vuia, Vlaicu, Coandă. Trei nume care au făcut istorie în aviația mondială, nume de pionieri ai aerului care au revoluționat tehnica zborului autopropulsat.

Nu putem să celebrăm ziua de astăzi fără să le rostim numele, fără să vorbim despre rolul lor major în dezvoltarea aeronauticii mondiale. Forțele Aeriene Române și Tarom au zburat tricolorul în cele mai îndepărtate și fierbinți colturi ale lumii.

Astazi este și ziua în care nu avem voie să-i uităm și în care trebuie să le cinstim memoria celor care și-au frânt aripile în misiunile pentru protejarea cerului României.

Le urez cer senin și zboruri line tuturor aviatorilor noștri, atât din aviația civilă cât și din cea militară.

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul piloților”, precizează Robert Cazanciuc.

Vezi și: Sfântul Ilie, 20 iulie. Prăjitura care se pregătește în această zi de mare sărbătoare: Rețeta românească

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button