Opinie Vlad Boeriu, Deloitte. Dilema momentului în consolidarea fiscal-bugetară: reţeta insuccesului sau calea către echilibrul real?
Discuţiile referitoare la consolidarea fiscal-bugetară şi la măsurile necesare în acest scop se intensifică, de regulă, de două ori pe an – înainte de elaborarea bugetului pe anul următor şi după o perioadă de execuţie de aproximativ şase luni, când devin evidente rezultatele politicilor aplicate şi se impun măsuri de corecţie. Anul acesta nu face excepţie, astfel că, pe fondul încasărilor mult sub program şi sub ameninţarea ratării ţintei de deficit bugetar, reprezentanţii autorităţilor, dar şi ai altor instituţii financiare sau ai mediului de afaceri, expun posibile soluţii care ar putea ajuta la echilibrarea bugetară în limitele asumate pentru acest an, cel puţin. Însă majoritatea se bazează pe măsuri rapide, extreme, insuficient analizate şi cu rezultate incerte. Or, pentru a ieşi din această spirală a soluţiilor pe termen scurt, discuţia ar trebui să înceapă de la modul în care este construit bugetul de stat, principala cauză a fragilităţii sale permanente.
În linii mari, dilema momentului pare a fi legată de coloana bugetară care ar trebui ajustată în favoarea celeilalte – tăiem cheltuielile pentru a ne încadra în venituri sau majorăm veniturile pentru a acoperi cheltuielile asumate?
În mod tradiţional, în România, la elaborarea bugetului de stat reprezentanţii autorităţilor iau în calcul venituri supraestimate şi cheltuieli mai mici decât cele preconizate, mizând de fiecare dată pe evenimente excepţionale care să aducă mai mulţi bani la buget (creştere economică peste aşteptări, evoluţii financiare internaţionale favorabile etc.) sau pe faptul că oricând există anumite cheltuieli care pot fi sacrificate, cum ar fi cele pentru investiţii. Rectificările bugetare se bazează pe aceeaşi formulă, iar la finalul anului rezultatul, previzibil de altfel, este cosmetizat pe cât posibil şi pus pe seama unor factori identificaţi pe parcurs. Astfel, structura bugetară şubredă este perpetuată de le an la an, şi, din acest considerent, de fiecare dată suntem prinşi pe picior greşit atunci când condiţiile economice devin adverse (cum s-a întâmplat la izbucnirea pandemiei, care ne-a „surprins” cu un deficit bugetar cu mult peste limita admisă de UE, înregistrat după mai mulţi ani de creştere economică record, la apariţia crizei energetice, la declanşarea războiului din Ucraina etc.).
Cronica uni eşec anunţat
Pentru a beneficia de spaţiul fiscal necesar în astfel de situaţii, dar şi pentru a asigura echilibrul bugetar pe termen lung, bugetul de stat trebuie construit conform principiului care stă la baza unei bune guvernanţe şi anume pe venituri estimate cu prudenţă şi pe cheltuieli maximale. În acest fel, în condiţii economice previzibile, echilibrul bugetar poate fi menţinut sau îmbunătăţit, iar într-un context advers există spaţiu fiscal necesar pentru susţinerea economiei (reduceri de taxe, facilităţi fiscale, subvenţii etc.).
Dar, în practică, istoria se repetă şi anul acesta– Consiliul Fiscal a avertizat încă de la elaborarea bugetului de stat că veniturile luate în calcul sunt supraevaluate (cu peste 11 miliarde de lei), iar cheltuielile sub-bugetate (cu nouă miliarde de lei), iar deficitul la finalul anului ar urma să se situeze la 5,7% din PIB, în loc de 4,4% din PIB cât şi-au stabilit autorităţile ca ţintă.
