Culisele discuțiilor Marcel Ciolacu – Viktor Orban: Un tren de mare viteză ar urma să lege Bucureștiul de Budapesta
Au avut loc discuții între Marcel Ciolacu și Viktor Orban.
Conform surselor Digi24, marele proiect de infrastructură despre care au discutat ar fi un tren de mare viteză – TGV – pe ruta București Budapesta. Surse guvernamentale au spus, pentru sursa citată, că ar exista finanțare, din PNRR, pentru dezvoltarea unui asemenea proiect, care presupune construirea unei căi ferate care să susțină un asemenea tren de mare viteză. Nu se știe dacă cei doi omologi au discutat și despre un calendar de implementare. Se cunoaște însă că la întâlnirea informală au participat și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar și liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Se pare că Viktor Orban a venit la București în vizită privată, special pentru întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu. Cu o zi înainte de sosirea lui la București, în Harghita a avut loc un zbor test pentru curse aeriene Harghita-Budapesta, pe un aeroport privat construit în comuna Remetea de un om de afaceri maghiar, mai arată sursa citată.
Citește și ce a anunțat Guvernul aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News